În data de 10 noiembrie, Ministrul Educației, Ligia Deca, a emis Ordinul nr. 6.631 pentru aprobarea Programului de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar „Împreună prindem curaj” precum și pentru alocarea sumelor provenind din Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității.
Bugetul total al programului este de 1.407.473 lei, iar bugetul pe județe este diferențiat în funcție de dimensiunea populației școlare. Prin urmare, județul Brăila are alocată suma de 23.000 lei, la un număr total de elevi de 34.706. Bugetul maxim care poate fi alocat unei unități de învățământ este de 4.000 de lei.
Programul a fost inițiat deoarece s-a observat că violența și comportamentele agresive tind să devină o problemă majoră a societății de azi. Agresivitatea este prezentă în toate mediile, implicând costuri sociale ridicate. Mai mult decât atât, se consideră că agresivitatea este specifică instinctului, violența provenind mai mult din influențele culturale, din contextele în care trăiește individul, precum și din educația primită de acesta.
Ligia Deca afirmă într-o postare pe Facebook: „Alături de școală, însă, este nevoie de noi toți pentru ca mediul în care cresc copiii noștri să fie unul cât mai sigur. Sper ca reducerea violenței să fie o prioritate pentru toți cei care se află în preajma copiilor!”
Unitățile de învățământ sunt încurajate să desfășoare activități adoptate nevoilor preșcolarilor sau elevilor. Activitățile se vor centra pe implicarea activă a elevilor, pe cooperare și crearea unui spațiu sigur. De asemenea, este importantă implicarea activă a părinților în activitățile școlare. În același timp, pot fi alături și parteneri sau reprezentanți ai comunității locale, parteneri publici sau privați, cum ar fi ONG-urile sau/și reprezentanți ai mediului de afaceri.
Activitățile pot fi organizate în cadru școlar sau extrașcolar, inclusiv în săptămâna „Școala Altfel”. Printre activitățile sugerate de program sunt: cluburi de filme/documentare tematice, ateliere pentru susținerea familiilor în ceea ce privește exercitarea rolului lor educativ, activități de cunoaștere și dezvoltare a coeziunii pentru elevi, cadre didactice și grupuri de sprijin pentru elevii implicați în situații de violență.
Programul este deschis tuturor unităților de învățământ cu personalitate juridică din țară. Școlile se pot înscrie în program până pe 10 decembrie. Pentru mai multe informații, precum și pentru obținerea formularelor de înscriere accesați următorul link.