
31 mai – Ziua Geniștilor Militari
Prima unitate de geniu din Armata României a fost înfiinţată la 31 mai 1859, data la care domnitorul A.I. Cuza punea rezoluţia „Se încuviinţează” pe raportul nr. 1902 înaintat de Guvernul Moldovei, prin care se cerea aprobarea constituirii şi întreţinerii unui batalion de geniu, necesar pentru „înaintarea lucrărilor publice”. Forţele Terestre Române
La 1 iunie 2002, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.S. 45 din 23 aprilie 2002, a luat ființă Brigada 10 Geniu, aflată în subordinea Corpului 10 Armată Teritorială.
În cursul aceleiași luni s-a definitivat organizarea structurală, fiind preluate în subordine: Batalionul 96 Geniu, Batalionul 3 Geniu, Batalionul 72 Treceri, Batalionul Nave Treceri Fluviale, Cercul Militar Brăila, Muzica Militară, Căminul Militar și Comenduirea de Garnizoană Brăila.
Înființarea Comandamentului Brigăzii 10 Geniu în garnizoana Brăila nu a fost deloc întâmplătoare, având în vedere tradiția geniştilor pe aceste meleaguri, începută la 1 octombrie 1878. Acest demers a reprezentat, de fapt, materializarea concepției privind sprijinul genistic al acțiunilor militare, în deplină concordanță cu diversitatea misiunilor și provocărilor actuale.
Istoric complet Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos”