
85 de ani de la moartea sopranei Hariclea Darclée
Astăzi, pe 10 ianuarie, se împlinesc 85 de ani de la moartea sopranei Hariclea Darclée, născută la Brăila, la 10 iunie 1860, într-o familie de greci, așa cum îi arată și numele.
Mama viitoarei artiste, Maria Haricli, era de viță nobilă, cu origini în familia domnitoare Mavrocordat, iar tatăl, Ioan Haricli, era mare proprietar în Teleorman, la Turnu Măgurele, unde familia și locuiește până când tânăra va împlini 16 ani.
Hariclea studiază timp de opt ani la Pensionul Lobkovitz din Viena, unde profesoara de canto a instituției îi descoperă talentul. În anul 1881, se căsătorește cu locotenentul de artilerie Iorgu Hartulari, devenind Hariclea Hartulari. În următorii cinci ani îl va însoți între Brăila, Iași și Tulcea, unde acesta este detașat cu garnizoana.
Debut la Brăila, pe scena Teatrului Regal „Rally”
În același an, la 21 de ani, soprana devenită celebră mai târziu pe marile scene ale Europei debutează la Brăila, pe scena Teatrului Regal „Rally”, actualul „Maria Filotti”, la îndemnul compozitorului brăilean George Cavadia, care o încurajează să ia lecții de canto. Tânăra urcă astfel pentru prima dată pe scenă în orașul natal, într-un concert organizat de Ambasada Greciei.
În 1886, familia Hartulari se mută la Paris. În ciuda condițiilor grele de trai și a nașterii fiului său, Hariclea continuă să ia lecții de canto cu Edmond Duvernois, profesor al Conservatorului, ajutată tot de George Cavadia. Prin mijlocirea aceluiași, este remarcată de compozitorul francez Charles Gounod, căruia îi datorează și pseudonimul pentru scenă, Darclée.
„Privighetoarea adorată” pe marile scene ale lumii
Debutează în plan internațional în 1888, pe scena Operei din Paris, în rolul Margareta din opera lui Gounod, „Faust”. Cucerește destul de rapid publicul și lumea muzicală, astfel încât Giacomo Puccini adaugă operei „Tosca”, pentru vocea ei, aria „Vissi d’arte, vissi d’amore, distribuind-o în premiera spectacolului. Consacrarea i-o aduce însă rolul Chimène din „Cidul” de Massenet, interpretat pe scena Scalei din Milano, în 1890. Timp de aproape douăzeci de ani, se bucură de succes pe marile scene ale lumii, la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg, fiind supranumită „măiastra pasăre de basm” sau ,,privighetoarea adorată”. De-a lungul carierei, a cântat în peste 60 de opere ale unor compozitori celebri, dintre care menționăm doar „Norma”, „Traviata”, „Carmen”, „Aida”, „Romeo și Julieta” sau „Boema”.
S-a retras de pe scenă în 1918. În 1921, artista a fost una dintre susținătorii înființării Operei Române din București.
Moare în 1939, la București, în sărăcie și uitare, fiind înmormântată la Cimitirul Bellu, cu funeralii finanțate de Ambasada Italiei în România.
Fiul a dus mai departe tradiția muzicală a familiei
Din păcate, nu s-au păstrat înregistrări audio cu vocea Haricleei Darclée, în afară de două cântece românești interpretate la o vârstă foarte înaintată, cu acompaniament la pian.
Fiul său, Ion Hartulari-Darclée, a dus mai departe tradiția muzicală a familiei, devenind dirijor și compozitor.
În 1995, la 135 de ani de la nașterea marii soprane, la inițiativa muzicologului Nicu Teodorescu și cu susținerea directorului de atunci al Direcției pentru Cultură Brăila, inimoasa Veronica Dobrin, la Brăila s-a organizat prima ediție a Concursului Național de Canto „Hariclea Darclée”, prezidat de soprana Mariana Nicolesco și devenit doi ani mai târziu competiție internațională. Cea mai recentă ediție a competiței a avut loc în 2022, înainte de trecerea în neființă a sopranei Mariana Nicolescu.
În memoria marii artiste de renume internațional născute la Brăila, Liceul de Arte brăilean îi poartă numele, tot din anul 1995.