InvatamantLocal

Educație rutieră la Liceul Teoretic „N. Oncescu” Ianca

Polițiștii Serviciului Rutier au organizat luni, 18 decembrie, o activitate de educație rutieră cu preșcolarii Liceului Teoretic „N. Oncescu” din Ianca, în cadrul Programului „Școala Altfel”. Activitatea, la care au participat 127 de copii,  a fost una educativ-preventivă, având ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră.

Aspectele infomative au fost îmbinate cu activitățile practice, grație covorașului tematic din dotarea laboratorului mobil. Cei mici au aflat care sunt situațiile periculoase la care pot fi expuși pe stradă, acasă, când merg la joacă, dar și regulile pe care trebuie să le respecte pentru a evita evenimentele neplăcute.

Nu au fost uitate nici regulile elementare de circulație. Preșcolarii au fost implicați în jocuri distractive în care au aplicat cunoștințele despre semafor, trecerile de pietoni, mersul cu bicicleta și semnele de circulație.

Pentru atenția și implicarea de care au dat dovadă, polițiștii i-au recompensat pe cei mici cu surprize dulci, asigurându-i că sunt prietenii lor de nădejde.

 

Articole similare

Back to top button