
Reperele zilei – 14 ianuarie
1506: A fost descoperit într-o podgorie apropiată de bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, grupul statuar grec Laocoon și fiii săi, cu o înălțime de 2,42 de metri și executat din marmură albă, aparținând perioadei elenistice. Opera de artă este acum expusă la Muzeul Vaticanului;
1514: Papa Leon al X-lea emite o bulă papală împotriva sclaviei;
1527: Moare Ștefăniță, domn al Moldovei, nepot al lui Ștefan cel Mare (n. 1506);
1557: Apare, la Brașov, „Octoihul”, în limba slavonă, prima carte tipărită de diaconul Coresi;
1595: În lupta de la Putineiu, frații Buzești și Radu Calomfirescu, în fruntea unor detașamente ale oștii de țară, au înfrânt pe tătarii care invadasera țara;
1742: Moare Edmond Halley, astronom englez (n. 1656). El a descoperit metoda de măsurare a distanței dintre două stele (Deplasare de paralaxă). După numele său a fost denumită Cometa Halley. Această cometă apare pe cer odată la 76 de ani;
1819: Se naște Dimitrie Bolintineanu(d. 1872), scriitor și politician român. Dimitrie Bolintineanu a scris foarte mult atât în proză cât și în versuri. Opera sa poetică cuprinde ciclurile Legendele istorice, Florile Bosforului, Basmele, Macedonele și Reveriile;
1841: Se naște Berthe Morisot, pictoriță franceză, eleva lui Corot și Monet (d. 1895).
1850: Se naște Pierre Loti, scriitor francez (d. 1923). A scris o proză impresionistă, într-un stil bogat în nuanțări, de un exotism senzual și sentimental, ce degenerează în manieră, dominată de sentimentul efemerului, al morții și al solitudinii, pictură a spațiului mediteranean, oriental și atlantic;
1858: Napoleon al III-lea al Franței scapă de o tentativă de asasinat pregătită de Felice Orsini și complicii săi la Paris;
1898: Moare Lewis Carroll, scriitor și matematician englez (n. 1832). A ținut cursuri de matematică la Oxford și a scris tratate de algebră și de geometrie. A introdus logica implicației stricte în matematică și a descoperit două paradoxuri logice. A arătat că elementul demonstrativ în aritmetică prezintă o mare importanță pedagogică. Cel mai cunoscut roman al său este Alice în Țara Minunilor;
1900: Premiera, la Teatrul Constanzi din Roma a operei Tosca de Giacomo Puccini; în rolul titular Hariclea Darclée, celebra arie „Vissi d’arte, vissi d’amore” fiind compusă special pentru ea;
1925: Se naște Yukio Mishima (d. 1970), scriitor japonez și activist politic de extremă dreapta, cunoscut pentru scrierile sale (36 de volume incluzând romane, povestiri, eseuri, piese de teatru, dintre care cele mai bune au fost traduse în engleză și franceză) și moartea din alt veac pe care și-a ales-o. A fost de asemenea campion la kendō;
1933: Se instalează guvernul național–țărănesc condus de Alexandru Vaida–Voievod;
1929: Se naște la Craiova Benedict Gănescu (d. 2 august 1996, București), pictor, scenograf și grafician român. A fost membru în redacțiile revistelor Contemporanul, Luceafărul, Gazeta literară, Secolul XX și Urzica. A fost redactor artistic la revistele Ramuri (Craiova) și Tribuna României (București);
1934: Moare Ioan Cantacuzino (n. 1863), medic și bacteriolog român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală. A fost profesor universitar și membru al Academiei Române. Ion Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos exantematic și holerei în timpul primului război mondial și în campania antimalarică;
1939: Se naște Maria Amarghioalei, cântăreață și dansatoare română, cunoscută sub numele Naarghita (d. 2013);
1953: Se naște Victor Socaciu, solist vocal folk–pop, instrumentist român (d. 2021);
1954: Marilyn Monroe se căsătorește cu fostul star de baseball Joe DiMaggio. Biserica Catolică l-a excomunicat pe DiMaggio, divorțat, pentru bigamie;
1973: Concertul lui Elvis Presley din Hawaii este transmis în direct prin satelit și stabilește recordul ca cea mai urmărită emisiune a unui artist individual din istoria televiziunii americane;
1993: A apărut primul număr al revistei „Dilema”, publicație editată de Fundația Culturală Română, avându-l ca editor-fondator pe Andrei Pleșu;
1999: A cincea mineriadă: Greva minerilor din Valea Jiului. Peste 10.000 de mineri își dau acordul în scris pentru a veni la București;
2005: Coborârea sondei Huygens pe Titan, cel mai important satelit al planetei Saturn;
2006: O explozie cauzată de acumularea de gaze a ucis șapte oameni la mina din Anina, România;
2006: Moare Shelley Winters, actriță americană (n. 1920). Winters a apărut în numeroase filme și a câștigat Premii Oscar pentru Jurnalul Annei Frank (1959) și A Patch of Blue (1965) și a primit nominalizări pentru A Place in the Sun (1951) și Poseidon (1972). A mai jucat în A Double Life (1947), Noaptea vânătorului (1955), Lolita (1962), Alfie (1966) și Pete’s Dragon (1977);
2016: Moare Alan Rickman (n. 1946), actor britanic, câștigător al Premiului Emmy, al Globului de Aur, cunoscut mai ales pentru rolul lui Hans Gruber din Greu de ucis, al lui Severus Snape din Harry Potter și al lui Alex din Snow Cake.





