
Taximetrist agresat și jefuit pe Strada Școlilor
Joi, 11 ianuarie, Poliția Municipiului Brăila a fost sesizată de către un bărbat, în jurul orei 22.00, cu privire la faptul că o persoană necunoscută l-ar fi agresat și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Bărbatul agresat, în vârstă de 38 de ani, din Brăila, se afla la volanul unui autoturism cu regim TAXI, parcat pe Strada Școlilor. Din primele cercetări, a reieșit că o persoană necunoscută ar fi urcat în autoturism și i-ar fi sustras șoferului telefonul mobil, lovindu-l în zona feței, după care a fugit de la fața locului.
În urma incidentului, bărbatul de 38 de ani a necesitat îngrijiri medicale de specialitate, fiind transportat la spital.
La data de 15 ianuarie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale au efectuat o percheziție la domiciliul unui tânăr de 26 de ani, din satul Spiru Haret, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Acolo au descoperit și ridicat telefonul mobil al persoanei vătămate. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.
Astăzi, 16 ianuarie, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus față de tânăr măsura arestării preventive pentru 30 de zile, acesta fiind încarcerat în C.R.A.P. Brăila.





