
Au fost majorate salariile angajaților din asistență socială și sănătate
Guvernul a aprobat în ședința de joi, 7 martie, prin ordonanță de urgență, majorarea salariilor angajaților din asistență socială, sănătate și alte sectoare bugetare.
Conform actului normativ, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţii din domeniul asistenței sociale, precum și ale personalului TESA (Tehnic, Economic și Socio-Administrativ) din unitățile și centrele de asistență socială cu sau fără personalitate juridică se majorează cu 20% faţă de nivelul salariului de bază aferent lunii decembrie 2023. Majorarea se va acorda în două tranșe egale, prima începând cu data de 1 martie și a doua de la 1 iunie 2024.
Misiunea angajaților din asistență socială nu este deloc ușoară și trebuie răsplătită corect, în raport cu munca depusă. Așa cum ne-am angajat în timpul discuțiilor pe care le-am avut cu organizațiile sindicale reprezentative din acest domeniu, Guvernul României a majorat astăzi veniturile celor care și-au asumat să aibă grijă de cei mai vulnerabili dintre noi, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Tot eșalonat, vor fi majorate și salariile de bază ale angajaților din sănătate, precum și cele ale personalului TESA din sănătate. Pentru asistenţii medicali, cumulativ cu cei 5% acordaţi la începutul anului, majorarea e de 35%. Personalul TESA primeşte 20%, personalul auxiliar – 25%, iar pentru medici mărirea este de 8 %, raportat la salariul din decembrie.
Medicii de medicină generală care efectuează gărzi în cadrul serviciilor de ambulanță și al structurilor de primire urgențe (UPU/CPU) din cadrul unităților sanitare vor beneficia de indemnizație pentru gărzile efectuate, în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial.





