
ActualitateLocalSport
Scoruri-fluviu în Liga a IV-a la fotbal
Etapa a 16-a din Liga a IV-a la fotbal, antepenultima, a programat meciuri care, unele dintre ele, s-au terminat cu scoruri categorice. Dacă vorbeam de etapa trecută că a fost una a oaspeților, în mod similar, de data aceasta echipele gazdă au avut întâietate, obținând patru victorii din cinci partide.
Rezultatele tehnice înregistrate:
Viitorul Cireșu – CS Făurei 10-1
Viitorul Însurăței – Sportul Chiscani 0-14
Daous Dava 2018 Brăila – Viitorul Galbenu 2-0
Victoria Traian – CS Suporter Club Brăila 1-0
ACS Comunal Cazașu – Tricolorul Lanurile 3-2
Clasamentul, conform AJF Brăila, arată astfel:
| 1 | CS Viitorul Ciresu | 16 | 8 | 48p |
| 2 | CS Victoria Traian | 16 | 13 | 42p |
| 3 | ACS Sportul Chiscani | 16 | 22 | 31p |
| 4 | ACS Comunal Cazasu | 16 | 44 | 28p |
| 5 | AFC Viitorul Galbenu | 16 | 25 | 27p |
| 6 | ACS Daous Dava 2018 Braila | 16 | 29 | 26p |
| 7 | AS Tricolorul Lanurile | 16 | 68 | 13p |
| 8 | CS Suporter Club Braila | 16 | 56 | 11p |
| 9 | ACS Viitorul Insuratei | 16 | 86 | 9p |
| 10 | CS Faurei | 16 | 112 | 0p |
Din sezonul regulat mai sunt două etape, după care se va intra în play-off, primele șase echipe, respectiv play-out, celelalte patru, cu punctaje înjumătățite.
Campioana Brăilei va susține, în vară, baraj interjudețean în dublă manșă, pentru promovarea în Liga a III-a.





