
Se lansează programele Rabla Clasic și Rabla Plus 2024
Marți, 19 martie 2024, la ora 10.00, se lansează programele Rabla Clasic și Rabla Plus pentru acest an. Ghidurile de finanțare au fost deja publicate în Monitorul Oficial al României.
Bugetul alocat Programului Rabla Clasic 2024 este de 300 de milioane de lei, iar pentru Programul Rabla Plus, bugetul alocat este de 1 miliard de lei.
Așa cum am anunțat, pentru Programul Rabla Plus avem, în 2024, un buget record, de 1 miliard de lei. Acest lucru subliniază că acordăm o importanță deosebită finanțării de autoturisme prietenoase cu mediul, fie că discutăm despre autoturisme electrice sau de autoturismele plug-in hibrid. Scopul nostru este de a reduce cât mai mult emisiile nocive, care distrug mediul înconjurător. Programele de finanțare, pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor le derulează prin Administrația Fondului pentru Mediu, tocmai asta fac: susțin dezvoltarea unei societăți bazate pe sustenabilitate, pe o atitudine mai verde față de mediu, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.
Programele se vor derula în etape, în limita fondurilor disponibile. Calendarul de desfășurare a sesiunilor de înscriere în cadrul celor două programe și sumele alocate solicitanților sunt disponibile pe site-ul AFM.
Rabla Clasic 2024
În cazul programului Rabla Clasic, prima sesiune se va derula în perioada 19 martie – 19 aprilie 2024 pentru persoane juridice, UAT-uri și instituții publice și în perioada 19 martie – 25 noiembrie 2024 pentru persoane fizice. Pentru persoanele juridice este alocat un buget de 60 de milioane de lei, la fel pentru UAT-uri și instituții publice. Persoanele fizice beneficiază de fonduri de 180 de milioane de lei.
Prima de casare se menține și în acest an la 7.000 de lei pentru un autoturism uzat predat, respectiv 100.000 de lei pentru predarea a două autoturisme uzate. Aceasta se acordă pentru un autovehicul nou, exceptând motocicletele, al căror sistem de propulsie generează maximum 150 g CO2/km în sistem WLTP și a căror valoare nu depășește 60.000 euro, cu TVA inclus.
La prima de casare se pot adăuga următoarele ecobonusuri:
- ecobonus în valoare de 1.500 lei pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;
 - ecobonus în valoare de 1.500 lei pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC;
 - ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid;
 - ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
 
Pentru achiziționarea de motociclete noi al căror sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WMTC, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 7.000 lei, la care se pot adăuga:
- ecobonus în valoare de 1.500 lei pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC;
 - ecobonus în valoare de 1.500 lei pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
 
Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale nu sunt obligate să predea un autoturism uzat pentru a beneficia de prima de casare în cuantum de 7.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou. În situația în care optează pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate, vor beneficia de prima de casare de 10.000 lei.
Programul Rabla Plus, pentru achiziționarea de autovehicule electrice sau hibrid
Programul Rabla Plus va avea două etape. Prima etapă se va derula în perioada 19 martie – 19 aprilie 2024 pentru persoane juridice, UAT-uri și instituții publice și în perioada 19 martie -18 august 2024 pentru persoanele fizice. S-au alocat câte 140 de milioane de lei pentru persoanele juridice, UAT-uri și instituții publice și 420 de milioane de lei pentru persoanele fizice.
A doua etapă, de toamnă, va avea loc în perioada 19 august – 19 septembrie 2024, respectiv 19 august – 25 noiembrie 2024. Sumele alocate pentru această etapă sunt mai mici: câte 60 de milioane de lei pentru persoanele juridice, UAT-uri și instituții publice și 180 de milioane de lei pentru persoanele fizice.
Solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.
Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de:
- 25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;
 - 13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP;
 - 13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.
 
Ecotichetul se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depășește suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.
Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat.
Începând de anul acesta, autovehiculele achiziționate în cadrul acestor programe, vor avea aplicat un autocolant, ca element de vizibilitate, pe care beneficiarii va trebui să îl mențină până la finalizarea perioadei de monitorizare.





