
Prin neprezentarea de la Brăila, Tadici a desconsiderat Cupa României
La mijlocul acestei săptămânii, HC Dunărea Brăila ar fi trebuit să joace, în sferturile de finală, cu HC Zalău, pe teren propriu.
Incredibil, dar adevărat, la acest nivel, oaspetele nu s-au prezentat la meci, antrenorul acestora, Gheorghe Tadici anunțând chiar în dimineața meciului forfaitul.
Calculele economice se pare că au stat la rațiunea acestei decizii, amenda de la Federația Română de Handbal, în astfel de cazuri, 10.000 lei, fiind mai mică decât costurile deplasării zrdelencelor până la Brăila, unde oricum nu aveau nicio șansă de a câștiga meciul.
În mod normal, în astfel de cazuri, regulamentele FRH ar fi trebuit să stipuleze, pe lângă penalitatea pecuniară, și o scădere de puncte din clasamentul Ligii Florilor.
Astfel, HC Dunărea Brăila s-a calificat în semifinalele Cupei României fără joc, având astfel o perioadă mai mare de respiro înainte de meciul de la Podravka.
Oricum, gestul lui Tadici, altfel un reputat tehnician, îi umbrește o carieră excepțională, mai ales că ”bunicul antrenorilor” nu s-a mai remarcat, în ultima perioadă, decât prin tot felul de gesturi ieșite din sfera comunului.
Tot în sferturile Cupei, CSM București s-a calificat după 34-23 la Slatina, divizionară secundă.





