
Controale ITM în centrele comerciale
Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila au desfășurat în perioada 11 – 15 martie 64 de controale la agenții economici care desfăşoară activităţi în domeniul „Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor”, cod CAEN 47. Dintre acestea, 38 au vizat domeniul relaţiilor de muncă şi 26 de controale, domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Pentru neregulile constatate în ceea ce privește relațiile de muncă, au fost aplicate amenzi în valoare de 176.500 lei, dintre care patru sancțiuni, în valoare de 120.000 de lei, pentru muncă nedeclarată. În domeniul sănătății și securității în muncă neregulile identificate au fost sancționate cu suma totală de 16.000 de lei.
Inspectorii de muncă au avut în vedere și verificarea modului în care au fost îndeplinite măsurile dispuse la controalele anterioare, acolo unde a fost cazul.
Acțiunile au făcut parte din campania națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă precum şi cerinţele minime de securitate şi sănătate în centrele comerciale.
Scopul acţiunilor de control este acela de informare și de responsabilizare, atât a angajaţilor, cât şi a angajatorilor, în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării legislaţiei muncii în privinţa muncii nedeclarate, subdeclarate și a securităţii şi sănătatii în muncă.





