
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost externat după două săptămâni de spitalizare
Premierul slovac Robert Fico a fost externat din spitalul din orașul Banska Bystrica, unde se recupera după o tentativă de asasinat, conform unui anunț făcut vineri de reprezentanții unității medicale, potrivit Reuters.
Cu toate acestea, decizia medicilor nu înseamnă că Fico și-a revenit complet. El va continua să primească îngrijiri medicale la domiciliu, iar procesul de refacere va fi de durată, au stabilit medicii.
Un atacator l-a împușcat pe Robert Fico cu patru gloanțe trase de la mică distanță. Incidentul a avut loc pe 15 mai în orașul Handlova. Robert Fico, în vârstă de 59 de ani, a fost grav rănit și a avut nevoie de o operație de cinci ore, urmată de încă o intervenție chirurgicală două zile mai târziu. Atacatorul a fost reținut la fața locului și ulterior acuzat de tentativă de omor cu premeditare.





