Economie

e-Factura, amânată pentru asociațiile de proprietari

Asociațiile de proprietari mai au la îndemână încă un an pentru a se pregăti așa cum trebuie pentru e-Factura. După cum a declarat Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, în cazul acestora, e-Factura se amână cu un an, dar asta nu înseamnă că trebuie să se culce pe o ureche, ci să profite de această perioadă pentru a se pregăti ca activitățile economice să fie parte din acest sistem.

„A fost până în 1 iulie pentru activitățile economice, au fost scutite în continuare de la aceste operațiuni, dar vor trebui, totuși, să se pregătească pentru ca activitățile economice să fie parte din e-Factura. În acest context am și extins modulul e-Factura cu componenta business to consumer. Suntem a doua țară din UE care a luat această decizie pentru a ține sub control fenomenul de evaziune fiscală și pentru a aduce mai mulți bani la bugetul de stat, fiindcă orizontul de așteptări pentru noi în ceea ce privește serviciile publice e unul care ține de calitate și modernizarea lor. Cum putem face asta fără bani?”, a afirmat Marcel Boloș.

De asemenea, demnitarul a dorit să clarifice lucrurile și legat de momentul când antreprenorii vor vedea sistemul.

„În data de 20 august va fi prima trimitere de deconturi precompletate. Noi lucrăm la acest modul din luna martie, împreună cu experții care au fost desemnați din partea organizațiilor patronale. La nivelul Ministerului Finanțelor va fi pe data de 3 august, când vom avea prima simulare integral făcută. Până atunci, prin ceea ce înseamnă atât tutorialele, cât și materialele pregătite pentru explicarea acestui tip de măsură, se pregătesc la nivelul Ministerului, încât procesul de informare și cunoaștere a modului să fie cât mai bine înțeles și, în cele din urmă, va fi un modul foarte benefic pentru finanțele publice ale României, chiar dacă acum este criticat”, a încheiat acesta.

Articole similare

Back to top button