
S-a prelungit perioada de înscrieri în învățământul profesional
Ministerul Educației a lansat marți, 2 iulie, un anunț prin care menționa faptul că perioada de înscriere în învățământul profesional și dual pentru anul școlar 2024-2025 se prelungește până pe 11 iulie. În pofida acestei modificări, desfășurarea procedurilor de admitere în învățământul liceal teoretic nu este afectată.
„Având în vedere prevederile Ordinului ministrului Educației nr. 6.070/2023, conform cărora Comisia Națională de Admitere poate aproba, în situații justificate, modificarea datelor limită/perioadelor și evenimentelor din calendarul admiterii în învățământul profesional și în învățământul dual, pentru anul școlar 2024-2025, a fost aprobată prelungirea perioadei de înscriere în învățământul profesional, inclusiv dual, prevăzută a se încheia pe 5 iulie, cu scopul de a asigura tuturor absolvenților de gimnaziu timpul necesar pentru a parcurge procedura de înscriere, astfel: Perioada alocată completării fișelor de înscriere, precum și perioada de înscriere efectivă în învățământul profesional, inclusiv dual, se prelungesc până la data de 11 iulie 2024”, se precizează în anunțul făcut de reprezentanții Ministerului Educației.
Tot aceeași sursă a mai adăugat că validarea, de către Comisia județeană/a Municipiului București pentru învățământ profesional, respectiv de către Comisia județeană/a municipiului București de admitere, a listei candidaților admiși în învățământul profesional, respectiv a listei candidaților înscriși în învățământul dual, se va face până cel târziu la data de 19 iulie 2024, și numai după parcurgerea etapelor prevăzute de calendarul admiterii.
Din cauza acestei modificări, celelalte etape ce trebuie parcurse de candidații care optează pentru învățământul profesional/învățământul profesional în sistem dual urmează să fie și ele schimbate. Pe site-ul Ministerului Educației se găsește publicat anunțul cu noul calendar.





