
Echipa feminină de handbal HC Dunărea Brăila s-a reunit, în perspectiva noului sezon competițional, la 15 iulie. Clubul brăilean are și o inițiativă mai rar întâlnită, aceea de a oferi șansa suporterilor de a pătrunde în vestiarul echipei. Astfel, conform anunțului făcut pe site-ul oficial al clubului, în data de 22 iulie va avea loc Ziua Porților Deschise. Astfel, de la ora 17.30, publicul și suporterii sunt așteptați la Sala Polivalentă din Brăila pentru un antrenament deschis, cunoașterea noilor achiziții, interacțiune cu jucătoarele și antrenorii, prezentarea noilor investiții, tur al sălii etc.
Programul de vară al echipei brăilene va continua, după pregătirea pe plan local, cu un turneu amical la Craiova, în perioada 8-10 august, urmat apoi de un turneu internațional, 14-17 august, la Podravka, în Croația.
Apoi, în perioada 22-23 august va avea loc patrulaterul Supercupei României, competiție organizată de Federația Română de Handbal.
Startul noului sezon va fi la 1 septembrie, când brăilencele se deplasează la Rm. Vâlcea.
În sezonul trecut, performanțele HC Dunărea Brăila au fost următoarele:
- locul 4 în campionat;
- finala Cupei României;
- locul 4 în EHF European League;
- titlul național la tineret.
Felicitări și mult succes mai departe!





