
Dacă ar fi iubit fotbalul, probabil că nici Kafka nu ar fi putut imagina un astfel de scenariu în care două echipe, cu pretenții de Liga a III-a, ajung în sezonul imediat următor, să fie colege de serie, două eșaloane mai jos.
Pitorescul fotbalului brăilean se întrece pe sine însuși, așa că acest scenariu kafkian chiar capătă contur la noi în județ.
Cum a fost posibil așa ceva?
Viitorul Șuțești a evoluat în 2023-2024 în Liga a III-a și a retrogradat. Cum însă din acest eșalon nu retrogradează nimeni, Federația Română de Fotbal având tot interesul de a ține 100 de echipe la divizie, Viitorul Șuțești a primit invitație de a continua, cu toate că, pe criterii sportive ar fi ajuns în Liga a IV-a. Șuțeștiul și-a pierdut însă sprijinul financiar, bugetul fiind consumat anul trecut, așa că echipa nu a putut organiza nici măcar meciul de Cupa României, din primul tur.
Așa a fost exclusă și retrogradată două divizii, motiv pentru care Asociația Județeană de Fotbal Brăila poate înscrie pe Viitorul Șuțești numai în Liga a V-a.
Campioana județului merge… în Liga a V-a
Culmea, campioana județului și câștigătoarea barajului interjudețean de promovare, Viitorul Cireșu, nu s-a înscris nici ea la Liga a III-a. Motivele sunt, se pare, legate de organizarea internă și de planificarea clubului. Jucătorii cu care s-a promovat au știut că nu fac față la antrenamente și nivelul superior, iar bugetul necesar în Liga a III-a pare că nu s-a găsit în comuna de la limita județului.
În plus, faptul că baza sportivă din Cireșu încă nu este terminată, a fost un alt factor de negație. Cu toate acestea, ne așteptam măcar ca echipa să continue în elita județeană, la Liga a IV-a. Lotul format majoritar din tineri se pare că nu a permis așa ceva, așa că echipa campioană, de fapt, a retrogradat în Liga a V-a.
Cap de afiș, într-una din seriile județene de Liga a V-a, va fi Viitorul Șuțești – Viitorul Cireșu, meci pe care, în iulie, îl vedea în programarea FRF.





