ActualitateJustițieVideo

Percheziții în Jirlău: Trei suspecți reținuți pentru violentă (VIDEO)

În dimineața zilei de 26 august, localitatea Jirlău a fost scena unei acțiuni de amploare organizată de Poliția Orașului Făurei, cu sprijinul mai multor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Între orele 06:00 și 09:00, forțele de ordine au desfășurat o serie de percheziții și controale, vizând prevenirea și combaterea infracțiunilor în zonă.

Operațiunea a implicat participarea polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Rutier, Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și a echipelor de intervenție rapidă de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale. De asemenea, polițiști din orașele Ianca și Însurăței au oferit suport în desfășurarea acestei acțiuni.

Conform comunicatului emis de IPJ Brăila, în cadrul acțiunii, „au fost legitimate 104 persoane ce au fost verificate în aplicația eDAC, verificate 97 de autovehicule și efectuate 97 de testări cu aparatul etilotest”. În urma controalelor, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.600 de lei, au reținut un permis de conducere pentru consum de alcool și au retras trei certificate de înmatriculare pentru nereguli tehnice.

Dosar penal deschis pentru „tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe”

În paralel cu aceste activități, autoritățile au efectuat opt percheziții la domiciliile mai multor persoane din Jirlău, în cadrul unui dosar penal deschis pentru „tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe”. Acest dosar a fost întocmit în urma unui conflict care a avut loc pe 15 august, în jurul orei 22:40, când un bărbat de 41 de ani a fost agresat de un grup de zece persoane, suferind vătămări ce au necesitat îngrijiri medicale.

„Din cercetări a reieșit că, la data de 15 august a.c., în jurul orei 22:40, în timp ce se aflau în localitatea Jirlău, între 10 persoane cu vârste cuprinse între 18 și 41 de ani, ar fi avut loc un conflict în urma căruia un bărbat, de 41 de ani, ar fi fost agresat, suferind vătămari pentru care a avut nevoie de îngrijiri medicale,” se precizează în comunicatul poliției.

În urma perchezițiilor, polițiștii au condus la sediul poliției trei bărbați cu vârste între 25 și 36 de ani. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă (CRAP) Brăila.

Astăzi, 27 august, cei trei suspecți urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, unde procurorii vor decide asupra măsurilor legale care se impun.

Articole similare

Back to top button