
I-am văruit pe lituanieni! 3-1 în al doilea meci din Liga Națiunilor
Echipa națională de fotbal a României a obținut o nouă victorie în Liga Națiunilor, sub comanda lui Mircea Lucescu, 3-1 cu Lituania.
Partida s-a disputat marți seară în Ghencea, pe un gazon foarte prost. Scorul a fost deschis de Mihăilă, din nou cu o apariție în extrema dreaptă, acesta fiind lansat în adâncime în minutul 4.
A urmat apoi o senzație de automulțumire din partea băieților noștri, fapt care a contribuit negativ la starea de spirit și la calitatea implicită a jocului. Astfel, lituanienii au urcat liniile spre poarta debutantului Târnovanu, singura schimbare față de meciul de la Priștina.
Înainte de pauză, balticii au egalat după o fază foarte frumos lucrată, în care au demonstrat o tehnică ieșită din comun. VAR-ul ne-a salvat pe final de meci. Mai întâi oaspeții au avut un gol anulat, după un fault în careul mic asupra lui Târnovanu, care, când atacantul baltic a lovit mingea cu capul, avea controlul acesteia.
Apoi, Ianis Hagi a scos un penalty dictat după sesizarea VAR, transformerul fiind, ca și la Priștina, Răzvan Marin. Putem spune, astfel, după cele două faze, că i-am văruit pe lituanieni.
Golul care a închis tabela a venit după un contraatac superb pe axa Bancu-Mitriță-Alibec, golul fiind semnat de Mitriță.
ROMÂNIA – LITUANIA 3-1 (Mihăilă 4, R. Marin 87-pen., Mitriță 90+2 / Kučys 34)
ROMÂNIA: 16. Târnovanu – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 6. M. Marin, 9. Drăguș, 10. Stanciu-cpt., 11. Bancu, 13. Mihăilă, 15. Burcă, 18. R. Marin, 20. Man. Selecționer: Mircea Lucescu
Rezerve: 1. Niță, 12. L. Popescu – 4. Manea, 5. Ghiță, 7. Alibec, 8. Chipciu, 14. Hagi, 17. Coman, 19. Artean, 21. Olaru. 22. Mitriță, 23. Sorescu
LITUANIA: 12. Gertmonas – 17. Širvys, 4. Girdvainis, 20. Lekiatas, 3. Tutyškinas, 13. Lasickas-cpt. – 8. Matulevičius, 14. Slivka, 6. Vorobjovas, 23. Dolžnikov – 11. Kučys. Selecționer: Edgaras Jankauskas
Rezerve: 1. Bertašius, 16. Mikelionis – 2. Milašius, 5. Kažukolovas, 7. Upstas, 9. G. Paulauskas, 10. Kalinauskas, 15. Vareika, 18. Verbickas, 19. V. Paulauskas, 21. Barauskas, 22. Antanavičius
În celălalt meci al grupei, Kosovo a bătut în deplasare Cipru, cu 4-0.
După două runde, clasamentul arată astfel:
- România 6 puncte
- Kosovo 3
- Cipru 3
- Lituania 0
În luna octombrie, Mircea Lucescu va suna din nou adunarea pentru alte două meciuri în Liga Națiunilor. Programul include două deplasări, în Cipru pe 12 octombrie, respectiv returul din Lituania, pe 15 octombrie.





