Economie

Cererile pentru încălzirea locuințelor trebuie depuse până pe 15 octombrie

Toamna a început să își facă destul de simțită prezența, ceea ce face ca grijile legate de sezonul rece să fie și ele tot mai mari.

Românii cu venituri reduse trebuie să știe că vor beneficia și în următoarea iarnă de ajutor de la stat pentru încălzirea locuințelor. Sprijinul se acordă pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2024 și 31 martie 2025, numai că, pentru a primi aceste sume, cei care îndeplinesc criteriile prevăzute de lege trebuie să depună o cerere până pe 15 octombrie. La aceasta se mai adaugă și o declarație pe propria răspundere privind componența familiei, veniturile acesteia și sistemul de încălzire utilizat.

Conform cadrului legal aflat în vigoare, ajutorul social este acordat prin dispoziție a primarului, document care este emis o singură dată pentru toată perioada avută în vedere. Decizia este comunicată beneficiarilor până la data de 15 noiembrie.

Sprijinul financiar este acordat persoanelor care îndeplinesc criteriile prevăzute prin lege, după cum urmează: începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective; începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20. Pentru cei care beneficiază de ajutor social, sprijinul pentru încălzire se acordă începând cu luna depunerii cererii, indiferent de data la care a fost depusă solicitarea.

Trebuie să se știe însă că ajutorul de încălzire nu se acordă retroactiv, ci începând din următoarea lună a depunerii cererii. Dacă cererea nu va fi depusă în timp util, valoarea ajutorului de încălzire va fi ceva mai redusă și, evident, nu va acoperi toată perioada sezonului rece.

Nu toată lumea poate însă beneficia de ajutorul de încălzire. Sunt eligibile să primească acest sprijin familiile care au venituri nete lunare, calculate pe membru de familie, mai mici de 1.386 de lei. De asemenea, pot beneficia de ajutor persoanele singure care câștigă, lunar, până la 2.053 de lei. De subliniat că, în cazul pensionarilor, după recalcularea pensiilor, la stabilirea dreptului pentru ajutorul de încălzire se iau în calcul veniturile aferente lunii august 2024.

Articole similare

Back to top button