ActualitateJustiție

Bărbat amenințat și agresat cu un cuțit în centrul orașului Brăila

Luni, 7 octombrie, un echipaj de jandarmi din cadrul I.J.J. Brăila, aflat în patrulare pentru menținerea ordinii publice, a fost solicitat de către colegii de la dispecerat să intervină în zona centrală a orașului, în urma unui incident violent. Un bărbat a fost agresat și amenințat cu un cuțit de un grup de patru persoane care au adresat cuvinte jignitoare și au manifestat comportamente violente.

Ajunși la fața locului, jandarmii au observat patru bărbați care, la vederea echipajului, au încercat să fugă și s-au ascuns într-o curte din apropiere. După ce au fost interceptați și legitimați, s-a stabilit că aceștia au vârste cuprinse între 21 și 43 de ani.

Deși în urma perchezițiilor corporale nu s-au găsit obiecte ilegale asupra suspecților, în apropierea locului în care s-a desfășurat controlul, a fost descoperit un cuțit tip baionetă cu o lungime de 42 cm, care ar fi fost folosit pentru amenințarea victimei.

Doi dintre suspecți, cu vârste de 21 și 22 de ani, au fost sancționați contravențional cu câte 2000 de lei fiecare, conform Legii 61/1991, pentru săvârșirea de fapte și gesturi obscene, injurii și amenințări cu acte de violență, care au tulburat ordinea publică.

Pe lângă amenzile aplicate, jandarmii au întocmit un proces verbal de sesizare privind săvârșirea infracțiunii de „port sau folosire fără drept de obiecte periculoase”, faptă prevăzută de articolul 372 din Codul Penal. Obiectul periculos, împreună cu cei patru suspecți, au fost predați instituțiilor competente pentru continuarea cercetărilor.

Articole similare

Back to top button