
Cipru – România, al treilea meci în Liga Națiunilor
Cipru – România este al treilea meci în Liga Națiunilor pe care, sub comanda lui Mircea Lucescu, echipa națională de fotbal a României îl susține în această toamnă.
După victoriile din Kosovo, 3-0, respectiv acasă cu Lituania, 3-1, tricolorii se deplasează în Insula Afroditei cu încrederea la cote maximale. meciul va avea loc sâmbătă, 12 octombrie, cu începere de la ora 21.45, urmând a fi transmis de două canale, Antena Sport și Prima Sport.
Meciul va avea loc la Larnaca, orașul unde există și singurul aeroport internațional al Insulei.
Echipa se simte deja ca acasă, mulți dintre angajații hotelului fiind români, iar acest lucru a contribuit la o atmosferă caldă și relaxantă. La sosirea la hotel, câțiva suporteri români au avut ocazia să obțină autografe și să facă poze cu jucătorii echipei naționale.
Cei 25 de jucători din lotul României sunt pregătiți pentru confruntarea de sâmbătă, programată la ora 21:45. Meciul se va desfășura pe un stadion unde se așteaptă ca cel puțin jumătate dintre suporteri să fie români, oferindu-le astfel un avantaj moral important.
Antrenamentul oficial este programat vineri seara, la ora 19:00, iar înaintea acestuia va avea loc o conferință de presă susținută de selecționerul Mircea Lucescu și căpitanul Radu Drăgușin, precizează site-ul oficial al FRF.
Lotul convocat de Mircea Lucescu
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0)
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 33/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 41/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6)
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Darius OLARU (FCSB, 22/0), Victor DICAN (Farul Constanța, 0/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 41/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 18/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4)
ATACANȚI
George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 45/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 17/4)
LIGA NAȚIUNILOR – GRUPA C2
- Vineri, 6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1 (Pittas 34′), Kosovo – ROMÂNIA 0-3 (Man 40′, R. Marin 51′-pen., Drăguș 82′)
- Luni, 9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4 (Muriqi 9′-pen., 21′, Albion Rrahmani 48′, Dellova 55′), ROMÂNIA – Lituania 3-1 (Mihăilă 4′, R. Marin 87′-pen., Mitriță 90’+2 / Kučys 34′)
- Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo (16:00), Cipru – ROMÂNIA (21:45)
- Marți, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA, Kosovo – Cipru (21:45)
- Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania (19:00), ROMÂNIA – Kosovo (21:45)
- Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania, ROMÂNIA – Cipru (21:45)
În clasament, România conduce cu 6 puncte, iar câștigarea grupei ar aduce, pe de o parte, promovarea în Divizia B valorică, dar și asigurarea prezenței la barajul play-off pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026.





