Național

„Ziua Marelui NU”, marcată la Muzeul Brăilei

„Ziua Marelui NU” – considerată a fi a doua zi națională a Greciei, va fi marcată, ca de obicei, la Muzeul Brăilei.

Cu acest prilej, sâmbătă, 26 octombrie 2024, orele 11.00, la sediul instituției muzeale va avea loc o amplă manifestare culturală, prin intermediul căreia participanții vor putea afla informații despre semnificația istorică a zilei de 28 octombrie 1940, elemente de cultură și civilizație elenă, iar totul va fi punctat de multe momente artistice. Asociația Culturală Filo-Elenă Brăila este principalul organizator al acestui eveniment.

„Ziua Marelui NU”, sărbătorită de toți grecii pe 28 octombrie, este ziua în care Mussolini i-a dat un ultimatum premierului grec Ioannis Metaxas, cerându-i să permită trecerea trupelor italiene prin Grecia; altfel, avea de înfruntat războiul. Premierul grec a răspuns printr-un categoric Okhi (NU). La nici două ore după acest refuz, Grecia era atacată, intrând astfel în cel de-al Doilea Război Mondial. Abia în următorul an, în luna mai, poporul s-a eliberat. De atunci, toată Grecia sărbătorește Ziua demnității, comemorând eroii căzuți în lupta antifascistă.

Articole similare

Back to top button