Social

„Dovleacul fermecat” de la Biblioteca Județeană

Tinerii adulți cu handicap din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, însoțiți de Oara Dumitra Cochirleanu și Adriana Căpităneanu, instructori de ergoterapie în cadrul CIAPAH Brăila, precum și de bibliotecarii Valentina Chiriac și Preda Ionela Silviana, au intrat în spiritul poveștilor de Halloween, cu o activitate aparte, care i-a făcut să zâmbească. Mai întâi s-a citit povestea „Dovleacul fermecat”, după care beneficiarii proiectului au putut viziona un filmuleț cu un dovleac rostogolitor, în urma căruia s-au putut trage multe concluzii. Nici partea artistică nu a fost lăsată deoparte, și cu acest prilej s-a colorat, dar s-au și confecționat dovleci din hârtie colorată.

„Apoi ne-am distrat împreună cu un joc specific sărbătorii, joc la care am ieșit cu toții câștigători. Distracția a fost mare, poveștile au fost frumoase, o zi în care am fost din nou BRAVO”, au precizat reprezentanții Bibliotecii Județene „Panait Istrati”.

Proiectul social intitulat „Împreună suntem BRAVO”, derulat la Biblioteca Județeană „Panait Istrati”, cuprinde o serie de activități recreative, de socializare și relaxare, dedicate persoanelor adulte cu handicap aflate în evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila.

Articole similare

Back to top button