
Reperele zilei – 4 noiembrie
Sfântul Cuvios Gheorghe, Mărturisitorul din Drama, Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare, Sfântul Mucenic Ermeu, preotul, Sfântul Sfințit Mucenic Nicandru, Episcopul Mirelor (calendar ortodox)
1737: La Napoli, Italia, este inaugurat Teatrul San Carlo din Napoli, cel mai vechi teatru de operă din Europa.
1783: Simfonia nr. 36 a lui Wolfgang Amadeus Mozart este interpretată pentru prima dată la Linz, Austria.
1856: La Galați începe prima conferință a puterilor europene, care consultantă problemele de navigație pe Dunăre și care înființează Comisia Statelor alăturate Dunării, care va deveni ulterior Comisia Europeană. Puterile reprezentate în acest organism internațional erau: Imperiul Austro-Ungar, Al Doilea Imperiu Francez, Regatul Unit, Prusia, Imperiul Rus, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman. Principatul Moldovei a avut, la început, doar un rol consultativ. După războiul de independență și încorporarea Dobrogei, Regatul României a devenit membru cu drepturi depline al Comisiei. Fotografia ilustrează Palatul Comisiei Europene a Dunării din orașul Sulina (actualmente sediul din Sulina al Administrației Fluviale a Dunării de Jos), o clădire impunătoare și plină de istorie, construită între anii 1860 și 1868. Situată pe Strada I, la numărul 202, această clădire reflectă importanța activității Comisiei Europene a Dunării în secolul al XIX-lea, fiind un simbol al administrației și influenței europene asupra navigației și comerțului de pe Dunăre. Fațada clădirii este marcată de arhitectura sa clasică și detaliile ornamentale care subliniază prestigiul instituției de odinioară.
1862: Inventatorul american Richard Gatling brevetează mitraliera.
1869: A apărut primul număr al reputatei reviste științifice Nature.
1890: S-a dat în folosință City and South London Railway, prima linie de metrou din lume și prima linie a metroului londonez.
1899: Este publicată cartea lui Sigmund Freud, Interpretarea viselor.
1903: Se naște Ion Vasilescu, compozitor român (d. 1960)
1921: Primul ministru japonez Hara Takashi este asasinat la Tokyo.
1922: În Egipt, arheologul britanic Howard Carter și oamenii săi găsesc intrarea în mormântul lui Tutankamon, în Valea Regilor.
1930: Se naște Horia Aramă, scriitor român (d. 2007)
1938: George Enescu a terminat „Suita a III-a”, „Săteasca”.
1942: Al Doilea Război Mondial: Feldmareșalul Erwin Rommel începe o retragere a forțelor sale după înfrângerea suferită în timpul celei de-A Doua Bătălii de la El Alamein.
1956: Invadarea Ungariei de către tancurile sovietice și instalarea guvernului contrarevoluționar condus de János Kádár; revoluția maghiară a fost declanșată la 23 octombrie iar luptele au durat până la 14 noiembrie.
1966: Inundații în Veneția și Florența. Aproape un milion de volume din colecția de la Biblioteca Națională, documente de la Arhiva de Stat, tablouri au fost acoperite de apă.
1970: Moare Tudor Mușatescu, dramaturg și romancier român (n. 1903)
1979: Un grup de studenți iranieni invadează ambasada SUA la Teheran și iau ostatice 90 de persoane timp de 444 de zile.
1995: Premierul israelian Ițhak Rabin a fost asasinat, la Tel Aviv, în cursul unui miting politic, premergător alegerilor.
2006: Europa de Vest se confruntă cu o pană de curent, cea mai mare din ultimii 30 de ani: aproximativ 10 milioane de oameni din Franța, Germania, Belgia, Italia, Austria și Spania rămân fără electricitate timp de până la două ore.
2015: Premierul Victor Ponta își depune demisia la presiunea protestelor din centrul Bucureștiului. Tot în aceeași zi și primarul Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone își depune demisia.
2019: NASA anunță că a primit primul mesaj din spațiul interstelar de la nava sa spațială Voyager 2.





