Actualitate

S-au reluat cursurile

După o vacanță de o săptămână, timp în care s-au relaxat, dar au și lucrat temele date de cadrele didactice, elevii au revenit în bănci. Luni, 4 noiembrie, a început al doilea modul de cursuri pentru elevi, care are o durată de 7 săptămâni și se va încheia la data de 20 decembrie.

În structura școlară 2024-2025, aprobată de Ministerul Educației, următoarea vacanță pentru elevi este de Crăciun, în perioada 21 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025.

De asemenea, Ministerul Educației a venit cu unele lămuriri legate de zilele libere pe care le vor mai avea cadrele didactice. Este vorba despre: 25 decembrie, miercuri – prima zi de Crăciun (ziua este în vacanța de iarnă); 26 decembrie, joi – a doua zi de Crăciun (ziua este în vacanța de iarnă); 1 ianuarie, miercuri – Anul Nou (ziua este în vacanța de iarnă); 2 ianuarie, joi – Anul Nou (ziua este în vacanța de iarnă); 6 ianuarie, luni – Botezul Domnului, Boboteaza (ziua este în vacanța de iarnă); 7 ianuarie, marți – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (ziua este în vacanța de iarnă); 24 ianuarie, vineri – Mica Unire, zi liberă legal; 18 aprilie – Vinerea Mare (ziua este în vacanța de primăvară); 21 aprilie, luni – a doua zi de Paște (ziua este în vacanța de primăvară); 1 mai, joi – Ziua Muncii; 9 iunie, luni – a doua zi de Rusalii.

Articole similare

Back to top button