
Lecție interactivă cu experți de la ANAF, la Universitatea „Constantin Brâncoveanu”
Miercuri, 6 noiembrie 2024, studenții anului I ai Facultății de Management Marketing în Afaceri Economice din Brăila au participat la o prezentare interactivă privind rolul și importanța ANAF în societate, prevenirea și combaterea evaziunii și fraudei fiscale, precum și serviciile electronice oferite de ANAF.
Potrivit celor implicați în această activitate, din partea Administrației Județene a Finanțelor Publice Brăila au fost prezente Mihaela Ciorășteanu – Șef administrație și Mariana Lozneanu – Șef Birou asistență pentru contribuabili.
„Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) este un organ de specialitate al administrației publice centrale din România. A fost înființată la data de 1 octombrie 2003 în subordinea Ministerului Finanțelor. Începând cu ianuarie 2004 a devenit operațională, dobândind calitatea de instituție cu personalitate juridică proprie, prin desprinderea direcțiilor cu atribuții în administrarea veniturilor statului din cadrul Ministerului Finanțelor. ANAF are rolul de a asigura resursele pentru cheltuielile publice ale statului prin colectarea și administrarea eficace și eficientă a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.”
Cadrul legal aflat în vigoare menționează, totodată, că ANAF „asigură administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri bugetare date prin lege în competența sa, aplicarea politicii și reglementărilor în domeniul vamal și exercitarea atribuțiilor de autoritate vamală, precum și controlul operativ și inopinat privind prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror acte și fapte care au ca efect evaziunea fiscală și frauda fiscală și vamală, precum și a altor fapte date prin lege în competența sa.”





