
Proiectul „Bursa locurilor de muncă pentru persoanele private de libertate” este una dintre principalele modalități de a reuni angajatori și persoane aflate în detenție, în vederea familiarizării, pe de-o parte, cu nevoile acestora, iar pe de altă parte, cu oferta de muncă existentă pe piață.
Acesta a fost motivul pentru care reprezentanții Penitenciarului Brăila au invitat Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Brăila să participe și să sprijine organizarea proiectului „Bursa locurilor de muncă pentru deținuți”, activitate care s-a desfășurat pe 15 noiembrie 2024, la sediul Penitenciarului Brăila.
La activitate au confirmat prezența cinci operatori economici, care au oferit spre consultare 12 locuri de muncă în diverse domenii. În opinia reprezentanților Penitenciarului Brăila, această activitate a fost una de succes, deoarece s-a reușit promovarea locurilor de muncă vacante în rândul persoanelor private de libertate, iar acestea și-au exersat aptitudinile în cadrul unor interviuri de angajare. De asemenea, angajatorii au fost sensibilizați cu privire la nevoile persoanelor private de libertate și la perspectivele acestora de ocupare a unui loc de muncă.
Conducerea Penitenciarului Brăila apreciază acest proiect ca fiind un pas important spre reintegrarea socială și profesională a persoanelor condamnate.





