Social

Hrană spirituală pentru 10 tineri de la Centrul de Detenție Tichilești

Chiar în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, mare Făcător de minuni și ocrotitor al Brăilei, preotul capelan Cristian Adelin Bocioagă, împreună cu un grup de colindători format din 10 minori, tineri și majori custodiați în Centrul de Detenție Tichilești, a participat la hramul Parohiei „Sf. Ierarh Nicolae” din comuna Tufești, județul Brăila.

Alături de pr. paroh Andronache Adrian, au fost săvârșite slujbele religioase pentru Sfânta Liturghie și Parastasul de obște pentru ctitori. După cuvântul de învățătură, enoriașii și persoanele custodiate au asistat la un moment de suflet, în cadrul căruia „îngerașii” de la clasele primare ale unității de învățământ prezenți la slujbă au cântat colinde și au primit daruri de la Moș Nicolae.

Clipele frumoase nu s-au încheiat aici, ci au continuat cu rostirea de poezii și interpretarea tradiționalelor colinde de către persoanele internate în Centrul de Detenție Tichilești, care s-au pregătit atent pentru acest moment, sub coordonarea preotului capelan. Ca de obicei, totul s-a încheiat printr-o agapă creștinească în biserică, unde slujitorii și credincioșii au participat împreună.

Tinerii colindători au contribuit la buna desfășurare a activității, devenind astfel „mâini lucrătoare și inimi rugătoare”, ceea ce a dus la sensibilizarea comunității locale, în mijlocul căreia s-au aflat.

Toți cei prezenți la această zi binecuvântată, cu un puternic impact moral-religios, au plecat spre casă miruiți și cu daruri de la Sfântul Moș Nicolae.

„Chiar dacă centrul de detenție nu este adevărata casă pentru cei prezenți la hramul bisericii, chiar dacă nu toate cele 140 de persoane custodiate au putut fi prezente în comunitate, prin grija preotului capelan și a altor enoriași cu suflet mare din parohii brăilene, toți cei 140 de minori, tineri și majori aflați privați de libertate au primit pachete cu dulciuri, fructe, iconițe și cărți de rugăciuni. Pe lângă aceste pachete, minorii și tinerii ai căror familii i-au uitat au primit în plus obiecte de igienă, menite să le deservească nevoile pentru curățirea trupească și menținerea stării de sănătate”, au precizat reprezentanții Centrului de Detenție Tichilești.

Articole similare

Back to top button