InternaționalSport

Arsenal a câștigat derby-ul londonez din 1 ianuarie

Tradițional, pe 1 ianuarie, în Anglia se joacă minimum un meci de fotbal. În acest an, onoarea de a deschide balul fotbalistic a revenit celor de la Brentford, respectiv Arsenal, într-un derby londonez.

Tunarii de la Arsenal s-au impus, pe o ploaie torențială, cu scorul de 3-1, deși gazdele au deschis scorul, pe contraatac, în minutul 13. Mbeumo a sprintat și a șutat din interiorul careului, pentru 1-0. Atacantul brazilian Gabriel Jesus a egalat cu o lovitură de cap, din plonjon, de pe linia careului mic., în minutul 29.

Startul reprizei secunde a fost furibund pentru Arsenal, care a marcat de două ori, din vecinătatea porții, prin Mikel Merino, minutul 50, respectiv Gabriel Martinelli, minutul 53.

Arsenal, cu 39 de puncte, continuă cursa de urmărire a liderului Liverpool, care a acumulat 45 de puncte, deși are un meci mai puțin disputat. Brentford nu mai pierduse de 6 ani într-un meci de Anul Nou, în vreme ce Arsenal a ajuns la o serie de 11 derby-uri londoneze fără eșec, din care nouă victorii.

S-au disputat meciuri și în celelalte eșaloane din Anglia, unele fiind însă amânate din cauza condițiilor meteorologice.

Această etapă, ultima a turului în Premier League, s-a întins pe durata a doi ani. Celelalte meciuri au avut loc pe 29 și 30 decembrie, încheindu-se cu următoarele rezultate:

Leicester City – Manchester City 0-2

Crystal palace – Southampton 2-1

Everton – Nottingham Forest 0-2

Fulham – Bournemouth 2-2

Tottenham – Wolverhapton 2-2

West Ham United – Liverpool 0-5

Aston Villa – Brighton 2-2

Ipswich – Chelsea 0-2

Manchester United – Newcastle 0-2

Old Firm în Scoția

Vom avea mare derby și în Scoția, astăzi de la ora 17.00. Cel mai vechi derby, Old Firm cum în numesc scoțienii, Glasgow Rangers – Celtic, se joacă astăzi, în campionat, de la ora 17.00. Este o altă tradiție ca în etapa de Anul Nou să se joace derby-uri locale în fotbalul scoțian. Pe lângă meciul dintre Glasgow și Celtic, la ora 19.30 se mai joacă și derby-ul orașului Dundee.

Celtic este lider cu 50 de puncte, urmată de Glasgow cu 36 de puncte. La gazdele de la Glasgow Rangers l-am putea vedea astăzi și pe Ianis Hagi.

Meciul dintre Glasgow și Celtic se poate vedea pe Digi Sport 1, dar se poate și asculta pe Flashscore. 

Articole similare

Back to top button