Invatamant

Medalion literar: Opera lui Mihai Eminescu, o lume de poveste

Ziua de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale și împlinirea a 175 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, a fost un bun prilej pentru „Ariceii Veseli” și „Fluturașii” — elevii claselor a III-a de la Școala „Vasile Alecsandri”, coordonați de prof. Iustina Gavrilă, prof. Valentina Mănăilă și bibliotecarele Valentina Chiriac și Răileanu Carmen — să vină la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” și să sărbătorească această zi specială. Deși nu se aflau — unii dintre ei — pentru prima dată la Bibliotecă, activitatea la care au luat parte a fost una cu adevărat specială, deoarece au putut afla informații despre Ziua Culturii Naționale, au vizitat două expoziții dedicate „Luceafărului poeziei românești” și astfel au descoperit facsimile, manuscrise, ediții mai noi și mai vechi ale volumelor lui Eminescu, dar și cărți dedicate acestuia. Totodată, au aflat informații din biografia și opera marelui poet.

„Apoi, s-a discutat despre Ziua Culturii Naționale, oamenii de cultură, semnificația acestei zile și s-a audiat materialul Un român de poveste, copiii descoperind informații inedite despre pasiunile și ocupațiile poetului nostru nepereche. Toate informațiile acumulate au fost de mare ajutor în identificarea răspunsurilor corecte ale unui quiz, dar și la compunerea unor puzzle-uri tematice cu imagini legate de viața și activitatea lui Mihai Eminescu. Micuții au lucrat pe echipe, prezentând apoi colegilor imaginea obținută și semnificațiile acesteia. Împreună, au lecturat basmul Făt-Frumos din lacrimă, au rezolvat sarcini de înțelegere a textului și au meșterit marionete pe care le-au folosit dramatizând secvențele-cheie din basm.

Timpul s-a scurs foarte repede, copiii plecând de la Bibliotecă cu un bagaj de cunoștințe mai mare, căci ESTI COOL ȘI DACĂ EȘTI CULT!”, este mesajul transmis de reprezentanții Bibliotecii Județene „Panait Istrati”.

Articole similare

Back to top button