
Uniți în diversitate
Ziua Culturii Naționale a fost un prilej potrivit pentru Școala Românească „Sf. Nicolae” – Glasgow să organizeze și să desfășoare mai multe activități interactive în mediul online. Printre cei care le-au fost alături, virtual, în acest demers, s-a aflat și Laura Haraga, reprezentantă a Asociației Culturale Filo-Elene „Eleftheria” Brăila, care le-a prezentat cu căldură activitățile dedicate promovării culturii și tradițiilor românești în Grecia. Prin proiectele lor, cultura românească este purtată cu mândrie și apreciere în comunitățile din afara granițelor.
De asemenea, doamna Consul General Andreea Berechet, de la Consulatul General al României la Edinburgh, a subliniat, în mesajul său, importanța cunoașterii propriei culturi și tradiții, evidențiind rolul acestora în păstrarea identității naționale.
Prof. Emilia Marilena Luntraru, director al Școlii Gimnaziale „Fănuș Neagu” Brăila, a reamintit despre colaborarea foarte frumoasă și fructuoasă pe care o are cu Școala Românească „Sfântul Nicolae” de trei ani. Această colaborare reprezintă un exemplu minunat de parteneriat între instituții care împărtășesc aceeași misiune: promovarea limbii și culturii românești.
Activitatea a mai cuprins și unele momente interactive, cum ar fi un joc Kahoot despre viața și opera lui Mihai Eminescu, care a captivat copiii prin întrebări bine gândite și educative. Cu mult entuziasm, cei mai mulți dintre ei au răspuns corect la întrebări, demonstrând cât de bine cunosc valorile și operele marelui poet. De asemenea, la inițiativa unității de învățământ organizatoare, copiii din diaspora și-au unit glasurile și au recitat poezia „Ce te legeni…”.
Mai mult decât atât, mulți dintre studenții străini care învață limba română și-au demonstrat sprijinul, dar și cunoștințele. După cum au precizat organizatorii, „prin recitarea poeziei «Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie», aceștia și-au arătat prețuirea față de cultura și limba română. A fost un gest emoționant, care ne-a reamintit cât de mult poate inspira cultura noastră”.





