Local

The Unification Day, expoziție de lucrări în limba engleză, la Bibliotecă

24 ianuarie este considerată una dintre cele mai importante zile din istoria poporului român: Ziua Unirii Principatelor Române, Moldova și Țara Românească. Această zi marchează „nașterea” statului modern român. Prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în ambele țări, pe 5 ianuarie 1859 în Moldova și pe 24 ianuarie 1859 în Țara Românească, s-a putut înfăptui unirea celor două principate. Aceste lucruri, dar și multe altele despre unirea Moldovei cu Țara Românească, pot fi regăsite în expoziția cu lucrări în limba engleză, realizate de elevii claselor a III-a A și a III-a C, din cadrul Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” Brăila, coordonați de profesor Violeta Ionescu, și de elevi ai clasei a X-a D de la Liceul Teoretic „Panait Cerna” Brăila, coordonați de profesor Sorin Ionescu.

Expoziția „24th January – The Unification Day” poate fi admirată în cadrul Centrului Multicultural în perioada 23-31 ianuarie.

Contextul istoric al Micii Uniri
La Iași, în februarie 1857, s-a constituit „Comitetul Electoral al Unirii”, fixând un program politic pentru unirea Principatelor într-un stat neutru și autonom. La București, în martie 1857, s-a înființat „Comitetul Central al Unirii”, organ de conducere al partidei naționale muntene. Adunările ad-hoc din Moldova și Țara Românească, compuse din mari și mici proprietari, deputați orășeni și țărani, au adoptat rezoluții în favoarea autonomiei și neutralității celor două Principate și a unirii lor într-un singur stat cu numele de România.

La 24 ianuarie 1859, într-o atmosferă incendiară la București, s-a găsit soluția dublei alegeri pentru depășirea impasului. În Moldova, Adunarea electivă l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza la 5 ianuarie 1859, iar în Țara Românească, conservatorii au obținut majoritatea în Adunarea electivă în ianuarie 1859.

Delegațiile celor două țări s-au întâlnit la București pentru a găsi un consens. Întrunită la hotelul „Concordia”, Partida Națională și conservatorii au adoptat soluția dublei alegeri. La 24 ianuarie, Adunarea a votat în unanimitate alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Țării Românești, realizând astfel unirea de facto a celor două Principate.

Recunoașterea internațională și construcția statului modern român

Recunoașterea internațională a Micii Uniri a avut loc la Conferința de la Paris, în aprilie 1859, când Puterile garante au recunoscut oficial alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite. Austria și Imperiul Otoman au recunoscut evenimentul la 25 august 1859.

Alexandru Ioan Cuza a ajuns la București în februarie 1859, unde a fost primit cu entuziasm. În aprilie, Conferința de la Paris a recunoscut oficial alegerea sa, iar Austria și Imperiul Otoman au recunoscut evenimentul în august 1859. Astfel, a fost consolidată calea către formarea unui stat național unitar român.

Articole similare

Back to top button