
Dunărea Brăila, deja în sferturile EHF European League
HC Dunărea Brăila este deja, matematic, calificată în sferturile de finală ale EHF European League.
Formația brăileană a jucat azi, la Buzău, împotriva nemțoaicelor de la HC Thüringer, pe care le-a învins cu scorul de 26-22. Astfel, cu 6 puncte din tot atâtea posibile, HC Dunărea Brăila și-a asigurat calificarea în faza următoare, sferturile de finală, deși mai sunt încă trei meciuri de disputat. Pentru că a câștigat toate meciurile din turul grupei, brăilencele nu mai pot coborî mai jos de locul al doilea.
Totuși, această performanță trebuie continuată, deoarece este nevoie de un adversar accesibil în faza următoare, astfel încât drumul spre un nou turneu final, la Graz, să fie unul mai ușor.
Portărița Trusova a avut o evoluție excelentă, cu 14 parade, în timp ce Elena Șerban a înregistrat un procentaj impresionant, apărând 5 din 9 mingi (peste 50%). Katarina Ježić a fost din nou golghetera echipei, cu 5 reușite.
Statistica detaliată a partidei o puteți consulta aici.
HC Dunărea Brăila este prima echipă din competiție care, matematic, este deja în octetul eliminatoriu.
Felicitări fetelor și mult succes mai departe!





