
Activități de educație anticorupție pentru promovarea integrității
În perioada 27–30 mai, ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brăila, în contextul împlinirii a 20 de ani de la înființarea instituției, au desfășurat opt activități de educație anticorupție pentru conștientizarea de către cetățeni a consecințelor implicării în fapte de corupție și încurajarea semnalării unor astfel de infracțiuni.
Astfel, ofițerii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Brăila au realizat cinci activități de educație anticorupție cu elevi ai Colegiului Economic „Ion Ghica” Brăila și ai Colegiului Național „Nicolae Bălcescu” Brăila.
Totodată, au fost desfășurate două astfel de activități cu beneficiarii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Brăila, cu elevii care urmau să susțină proba practică pentru dobândirea permisului de conducere, precum și cu instructorii acestora.
De asemenea, în contextul campaniei de prevenire „E timpul să nu mai dăm și noi ceva!”, polițiștii au desfășurat o activitate de promovare a integrității și în incinta Promenada Mall Brăila.
Cu această ocazie, au fost prezentate aspecte privind contextul Campaniei naționale de prevenire a corupției, competențele legale ale DGA, infracțiunile de corupție prevăzute de Codul penal, modalitățile de sesizare a faptelor de corupție – inclusiv prin intermediul serviciului Call-center anticorupție 0800.806.806 –, precum și rolul cetățenilor în a manifesta un comportament integru în interacțiunea cu personalul Ministerului Afacerilor Interne.
Activitățile au avut ca scop promovarea unui comportament integru în rândul cetățenilor, prin conștientizarea costurilor și consecințelor implicării în fapte de corupție și a modalităților de semnalare a acestora. Persoanele care au participat la activitate au fost încurajate să semnaleze faptele de corupție.
La activități au participat aproximativ 400 de cetățeni, ocazie cu care le-au fost distribuite materiale promoționale cu mesajul „E timpul să nu mai dăm și noi ceva!”, prin intermediul cărora a fost popularizat Call-center-ul anticorupție – 0800.806.806, apelabil gratuit din orice rețea fixă sau mobilă.
La nivelul județului Brăila, DGA este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Brăila, al cărui sediu se află pe strada Ana Aslan, nr. 39, din municipiul Brăila.
Cetățenii județului care doresc să ia atitudine împotriva actelor de corupție pot face acest lucru printr-o sesizare la Call-center anticorupție 0800.806.806, prin e-mail la adresa braila.dga@mai.gov.ro, la telefon/fax 0239.613.634 sau direct la sediul structurii județene.