Actualitate

Biciclist ucis pe digul dintre Galați și Brăila

Accident rutier mortal, în această dimineață, pe DN 22B, șoseaua dig care leagă Galațiul de Brăila. Un biciclist în vârstă de 71 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un autoturism în apropierea podului peste Dunăre.

La fața locului au intervenit echipaje de la SMURD și Poliția Rutieră Brăila.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, „din primele date, se pare că un bărbat de 32 de ani, cetățean bulgar, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 22B, dinspre Brăila către Galați, la km 4, ar fi surprins și accidentat un biciclist ce se deplasa în fața sa, în aceeași direcție”.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Acestuia i-au fost prelevate și mostre biologice la spital.

Autoturismul implicat în accident avea numere de înmatriculare străine.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii accidentului.

Articole similare

Back to top button