Zece ani de Colectiv, un deceniu de doliu, un deceniu de minciuni

Solidaritatea umană, atât de prezentă în spațiul public imediat după tragedie, pare să se fi diluat în timp, sufocată de indiferență, de cinism și de o clasă politică incapabilă să învețe ceva din această lecție tragică. Rețelele de socializare sunt pline de mesaje și îndemnuri, de concepte și clișee, unele dintre ele devenind de multe ori doar sloganuri pompoase menite să stârnească sentimente profunde. Articolele de presă trebuie să ne emoționeze până la lacrimi, vorbind despre drama unor familii, despre cum părinții încă își plâng copiii, despre frați, surori și prieteni care nu și-au găsit liniștea sufletească după pierderea ființelor dragi. Există printre noi foarte mulți care sunt plăcut surprinși de faptul că sunt capabili de trăiri intense pe care le crezuseră de mult timp apuse.

Dar dincolo de emoția de moment, dincolo de compasiunea virtuală, ce a rămas concret? Au fost luate măsuri pentru a preveni astfel de tragedii în viitor? Din păcate, răspunsul este unul trist: prea puține. Sistemul corupt și ineficient continuă să funcționeze, iar viețile tinerilor sunt sacrificate pe altarul incompetenței și al lăcomiei.

Este timpul să ne trezim la realitate și să înțelegem că solidaritatea nu înseamnă doar like-uri și share-uri pe Facebook. Solidaritatea înseamnă acțiune, implicare, responsabilitate. Înseamnă să cerem socoteală politicienilor, să luptăm pentru o justiție dreaptă și să construim o societate în care viața umană este respectată și protejată.

Unde sunt acum ”tinerii frumoși și liberi” care în urmă cu zece ani strigau ”Corupția ucide!”? S-au trezit oare către realitatea acelor promisiuni? Sau au fost convinși că lupta împotriva corupției a fost câștigată și că țara lor este pe drumul cel bun? În momentul în care observăm că sistemul de sănătate continuă să fie neglijat, că spitalele de arși nu există și că tragediile precum Colectiv se repetă, devenim conștienți că justiția și autoritățile nu și-au făcut datoria. Mă întreb câți dintre acești tineri mai simt încă acea nevoie aprinsă de a face o schimbare profundă și câți se rezumă doar la a posta pe rețelele sociale fără a acționa concret.

Din păcate, ceea ce vedem zilele acestea este o dezamăgire generalizată, o stare de neputință și frustrare accentuată. În timp ce corupția lasă în urmă praf, sânge și lacrimi, nu doar în spitale, ci și în instituțiile care ar trebui să fie piloni de stabilitate și responsabilitate, tânăra generație pare să fi pierdut entuziasmul de a se revolta. În loc să fie acea voce hotărâtă care să ceară schimbare, tinerii sunt astăzi adeseori nepregătiți și nehotărâți. Ei trebuie să înțeleagă că adevărata revoluție nu se face doar cu vorbe sau cu semnături online, ci prin implicare reală, prin a fi solidari și prin a cere în mod consecvent o societate corectă și responsabilă. Doar așa vom putea învinge, într-adevăr, neajunsurile societății noastre, de la lipsa de spitale moderne și funcționale, la o economie coruptă și un sistem de justiție care pare că merge cu două viteze. Într-un cuvânt, trebuie să ne revoltăm în continuare pentru a construi o Românie demnă și responsabilă.

Nu știu de ce nu rezonează prea mult cu această mișcare de solidaritate. Poate că deceniile trecute au produs cele mai grave fisuri tocmai în stratul de ozon al solidarității umane. Poate că, de foarte mult timp pentru noi, solidaritatea se manifestă nu din spirit civic sau din aderarea la niște valori universale, ci din amintirea statului la cozi. Nu am simțit acest popor animat de foarte multă solidaritate în ultimul timp, ci, dimpotrivă, pluripartitismul și goana după idealuri deșarte, cultivate de o societate nesigură și fără prea multe valori pe care să-și clădească viitorul ne-au dezbinat și ne-au aruncat în toate colțurile lumii, uitând să ne mai căutăm și să ne păstrăm identitatea.

Indiferent de motiv, absența lor se simte acut în spațiul public. România are nevoie de tineri curajoși și idealiști, care să lupte pentru o societate mai dreaptă și mai prosperă. Are nevoie de voci puternice care să denunțe abuzurile și să ceară socoteală politicienilor. Are nevoie de o generație care să nu se lase copleșită de nepăsare și care să creadă în puterea schimbării.

Suntem nepăsători la lucrurile mici care se întâmplă zi de zi lângă noi, dar suntem foarte mișcați de lucrurile care se petrec departe, în abstract, suntem solidari cu oameni pe care nu îi cunoaștem pentru că este minunat să fim solidari cu umanitatea văzută în plan îndepărtat, uitând să ne aplecăm atenția asupra lucrurilor și oamenilor de lângă noi care ne cer în fiecare zi ajutorul.

Absența de direcție majoră, de țintă reală și autentică, de scop, în același timp, simplu și esențial, determină mulți tineri să aprecieze că aparțin în totalitate unui univers al divertismentului. Viața este considerată exclusiv subiect de beneficiu și fiecare preferă să se regăsească drept receptor și mai puțin izvor pentru alții. În societățile foarte bogate, supra-excesul de timp liber, aproape întotdeauna prost orientat, generează o fantezie și o inventivitate infinite în tehnicile ”de a fi bine“, iar de aici până la declinul empatiei și al solidarității nu mai este decât un pas.

Această nepăsare se manifestă în toate aspectele vieții sociale, de la indiferența față de problemele comunității până la tolerarea corupției și a abuzurilor. Ne-am obișnuit să trăim într-o societate în care fiecare se descurcă cum poate, în care nimeni nu mai are timp și energie pentru a se implica în rezolvarea problemelor comune, iar această atitudine este extrem de periculoasă, deoarece permite perpetuarea sistemului corupt și ineficient care a dus la tragedia de la Colectiv. Numai printr-o schimbare de mentalitate, printr-o implicare activă în viața civică, putem construi o societate mai responsabilă și mai solidară.

În momente tragice se conturează, de cele mai multe ori, trei tipologii umane: martirul, eroul și victima, iar condițiile dure de viață sunt indispensabile pentru a scoate la lumină ceea ce este mai bun în personalitatea umană. Aceste așteptări ar trebui să le avem și în aceste clipe în care nepăsarea a devenit un mod de viață.

În mod paradoxal și neașteptat, civilizația actuală are efecte negative nu din cauza greutăților vieții, ci mai degrabă prin confortul mental creat de falsele valori și idealuri. Este clar că ne aflăm în fața unei prefaceri a istoriei și a lumii, dar așa cum, dacă nu ar fi existat șarpele, Eva s-ar fi plimbat și astăzi prin Rai, stimulul care poate declanșa schimbarea unei societăți poate fi la un moment dat încărcat de tragedie.

Dar ce facem cu această moștenire? Cum onorăm memoria celor care s-au jertfit? Cum ne asigurăm că sacrificiul lor nu a fost în zadar? Răspunsul este unul simplu, dar dificil de pus în practică: trebuie să ne schimbăm mentalitatea și să ne implicăm activ în construirea unei societăți mai bune.

Trebuie să ne transformăm apatia în revoltă, indiferența în solidaritate și cinismul în speranță. Trebuie să devenim cu toții eroi, martiri și victime, în sensul pozitiv al cuvântului, adică să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul nostru și să luptăm pentru o Românie mai dreaptă și mai prosperă.

Pe lângă promisiunile neîmplinite, realitatea dureroasă este că sistemul de sănătate din România rămâne subfinanțat și, deseori, neglijat de autorități. Construcția unei infrastructuri adecvate pentru tratarea pacienților cu arsuri nu ar trebui să fie un punct pe agenda politicienilor doar în preajma alegerilor. Ea trebuie să fie o prioritate permanentă pentru a oferi îngrijire și suport real celor care trec printr-o astfel de tragedie. Din păcate, lipsa de acțiune în acest domeniu nu adâncește doar suferința celor afectați, dar reflectă și o criză mai profundă de moralitate și responsabilitate socială.

Între timp, organizațiile non-guvernamentale și comunitatea civilă fac eforturi concertate pentru a suplini lipsurile sistemului. Totuși, eforturile acestora, deși lăudabile, nu trebuie să substituie responsabilitatea statului. Adevărata schimbare trebuie să vină din voința politică susținută de o planificare riguroasă și bugetare corectă. Promisiunile goale trebuie să înceteze, și în locul lor să răsară un angajament autentic pentru viețile care depind de aceste servicii critice.

Pentru a pune cu adevărat bazele unui sistem de sănătate care să răspundă nevoilor pacienților cu arsuri, este esențial să investim în dezvoltarea personalului medical specializat, medici, asistente, toți cei implicați trebuie susținuți prin programe de formare continue, care să le ofere abilitățile și cunoștințele necesare pentru a face față celor mai complexe situații. În lipsa acestor programe, chiar și cele mai moderne facilități devin inutile, transformându-se în promisiuni neîmplinite.

Mai mult, este crucial să implicăm comunitatea într-un dialog deschis și continuu cu autoritățile pentru a monitoriza modul în care sunt alocate și utilizate resursele. Transparența și responsabilitatea trebuie să devină elementele de bază ale oricărei inițiative guvernamentale. Doar prin colaborare și vigilență din partea cetățenilor ne putem asigura că banii publici sunt folosiți eficient și că promisiunile despre construirea spitalelor de arși nu mai rămân doar cuvinte fără acoperire. Este vremea să demonstrăm că învățăm din lecțiile trecutului și că transformăm aceste lecții în acțiuni concrete pentru viitor.

În fața întunericului neputinței și indiferenței, trebuie să ne regăsim lumina interioară care ne amintește că puterea de a schimba lucrurile se află tot în mâinile noastre. Fiecare acțiune, oricât de mică, este importantă. Dacă ne unim vocile și acțiunile, putem începe să construim o societate în care respectul pentru viață și demnitate umană să fie prioritare. Prin educație, conștientizare și presiune constantă asupra decidenților, putem transforma tragediile trecute în lecții care să ne îndrume spre un viitor mai luminos.

În fiecare dimineață, când noua zi ne salută, să alegem să fim oamenii de care avem nevoie în acest moment: responsabili, empatici și angajați activ în construirea unei țări în care tragediile nu numai că nu se mai repetă, dar devin un simbol de transformare și progres. Să nu uităm că, atunci când se va face ziuă, suntem definiți atât de trecutul nostru, cât și de acțiunile noastre prezente pentru a modela un viitor mai bun.

Pentru a fi siguri că vom rămâne oameni într-o lume care constant testează limita umanității noastre, trebuie să ne cultivăm conștiința socială și empatia. Fiecare dintre noi are responsabilitatea de a participa activ în comunitatea sa pentru a ajuta la dezvoltarea unui mediu în care cultura responsabilității și a solidarității prevalează în fața indiferenței și a apatiei. Aceasta nu este doar o datorie morală, ci și o necesitate pentru asigurarea unui viitor mai bun și mai sigur pentru toată lumea.

De asemenea, să ne amintim că puterea unui singur individ este adeseori subestimată. Fiecare voce contează, fiecare alegere pe care o facem are un impact. Prin implicarea în acțiuni civice, fie că este vorba despre campanii de voluntariat, de inițiative de educație sau de simple acțiuni cotidiene care promovează bunăstarea comună, ne asigurăm că, atunci când se va face ziuă, societatea noastră va fi una în care ne putem privi unii pe alții cu respect și mândrie. Să lucrăm împreună pentru a transforma întunericul în lumină și propriul potențial colectiv în realitate!

Colectiv va rămâne mereu o rană deschisă în sufletul României. Dar din această rană trebuie să izvorască forța de a lupta pentru o societate mai dreaptă, mai umană și mai responsabilă. Să nu uităm niciodată cuvintele ”Corupția ucide” și că doar prin implicare activă putem schimba ceva.