
SuperLiga, etapa 16: rezultatele, marcatorii și clasamentul
SuperLiga, etapa 16: rezultatele, marcatorii și clasamentul
Vineri, 7 noiembrie 2025
Universitatea Cluj – Metaloglobus București 3-1
„U” Cluj a început în forță și și-a asigurat practic victoria încă din prima repriză. Veteranul Dan Nistor a făcut diferența încă din start, marcând de două ori cu execuții precise lângă bara din stânga lui Gavrilaș, după pasele lui Lukic și El Sawy. Acesta din urmă a avut și o bară.
Golul meciului i-a aparținut lui Bic, care a șutat superb, de la 22 de metri, sub transversală. După pauză, Fernandes a redus din diferență cu o acțiune personală reușită, însă bucureștenii nu au reușit să revină, deși au dominat teritorial.
S-a încheiat 3-1, prima victorie acasă a Universității în acest sezon, după patru succese obținute în deplasare. „Șepcile roșii” urcă pe locul 8, la un punct peste UTA, în timp ce Metaloglobus bifează al doilea eșec consecutiv în Ardeal.
Marcatori: Nistor 10, 22, Bic 38 / Ely Fernandes 47
Farul Constanța – FC Botoșani 2-0
După 13 meciuri fără înfrângere (11 în campionat și 2 în Cupă), liderul FC Botoșani s-a oprit la Ovidiu. Farul a controlat clar jocul și a decis partida încă din prima repriză.
În minutul 5, Vînă a deschis scorul cu un șut spectaculos la vinclu, al doilea său gol consecutiv. Moldovenii au reacționat prin Petro, dar Buzbuchi a avut două intervenții salvatoare. În urma unei astfel de faze, Friday a faultat ca ultim apărător și a fost eliminat.
În prelungirile primei reprize, Diaw l-a călcat pe Vînă, iar după consultarea VAR-ului, I. Kovacs a dictat penalty. Larie a transformat pentru 2-0.
În final, Bordeianu putea reaprinde speranțele, însă a ratat lamentabil. Botoșani riscă să piardă prima poziție dacă Rapid obține măcar un punct cu Argeș.
Macatori: Vînă 5, Larie 45+2 – penalty
Cartonaș roșu: Friday 37 (Botoșani)
Sâmbătă, 8 noiembrie 2025
Petrolul Ploiești – Oțelul Galați 0-0
Ca și în tur, duelul s-a încheiat fără goluri. De data aceasta, Oțelul pare echipa mai mulțumită, menținându-se aproape de zona play-off.
Petrolul a avut marile ocazii: Grozav (’5), Sălceanu, Hanca și Doukansy au trecut pe lângă gol, dar Dur-Bozoancă a fost de neînvins. În repriza a doua, Krell a avut și el parade decisive la șuturile lui Patrick, Paulinho și Bordun, păstrând scorul alb.
Dinamo București – FK Csikszereda 4-0
„Câinii” au defilat în fața ciucanilor, revanșându-se pentru egalul din prima etapă.
Iuliana Demetrescu a acordat penalty pentru Dinamo după consultarea VAR-ului, iar Karamoko a deschis scorul (’19).
După pauză, același Karamoko a făcut dubla, finalizând pasa lui Ikoko. Musi a marcat pentru 3-0 după o fază spectaculoasă, iar Soro, omul meciului cu CFR, a închis tabela la 4-0.
Antrenorul oaspeților, Robert Ilyes, a acuzat arbitrajul, considerând că echipa sa merita un penalty la 1-0. Cu acest succes, Dinamo urcă peste Universitatea Craiova, care joacă duminică împotriva UTA-ei.
Marcatori: Karamoko 19, 50, Musi 60, Soro 83
FC Rapid – FC Argeș 2-0
Rapid a profitat de pasul greșit al lui Botoșani și, cu o victorie eficientă în fața Argeșului, a rămas singură pe primul loc.
După o ocazie ratată de Keita, giuleștenii au deschis scorul la mijlocul primei reprize: Christensen i-a pasat lui Koljic, acesta a deviat elegant pentru Dobre, care l-a învins pe Lazar.
După pauză, Pașcanu a marcat spectaculos, cu un șut de la 30 de metri (’70). Argeșul a lovit bara prin Matos, dar Rapid a controlat finalul.
Formația „alb-vișinie” conduce clasamentul cu cea mai bună ofensivă și cea mai solidă apărare (golaveraj 29-12), în timp ce Argeș tremură pentru locul de play-off.
Marcatori: Dobre 26, Pașcanu 70
Duminică, 9 noiembrie 2025
Unirea Slobozia – CFR Cluj 0-1
Debutul real al lui Daniel Pancu pe banca CFR-ului a adus o victorie muncită la Clinceni.
Slobozia a început mai bine, prin Coadă și Bărbuț, dar Hindrich a fost atent. În minutul 42, Cordea, lansat excelent de Matei Ilie, a marcat singurul gol al meciului.
Faza a fost analizată patru minute de VAR, însă din cauza problemelor tehnice nu s-a putut calibra ofsaidul, iar decizia inițială a rămas valabilă.
CFR putea închide meciul prin Munteanu, dar Gurău a intervenit excelent. Slobozia a avut o șansă mare pe final, prin Espinoza, dar mingea a trecut puțin pe lângă.
Echipa lui Pancu urcă la 16 puncte (locul 12), în timp ce trupa lui Prepeliță e în cădere liberă.
Marcator: / Cordea 42
Universitatea Craiova – UTA Arad 1-2
Oltenii nu și-au revenit după euforia succesului european și au cedat în fața unei UTA ordonate și extrem de motivate.
Deși Craiova a avut posesia și câteva șanse prin Al Hamlawi și Baiaram, arădenii au deschis scorul prin Luca Mihai (’24), care a profitat de o respingere greșită și a șutat sub bară.
Egalarea a venit în minutul 36, când Romanchuk a marcat cu capul. În repriza a doua, Craiova a presat, dar Gorcea a fost de neînvins.
În minutul 77, Costache a adus din nou avantajul pentru UTA cu un șut pe jos, de la 25 de metri, iar imediat Cicâldău a fost eliminat. În inferioritate, gazdele nu au mai contat, iar UTA pleacă de la Craiova cu trei puncte uriașe.
Marcatori: Romanchuk 36 / L. Mihai 24, Costache 76
Cartonaș roșu: Cicâldău 79
FC Hermannstadt – FCSB 3-3
Campioana a plecat doar cu un punct de la Sibiu, după un meci spectaculos, cu șase goluri.
FCSB a deschis scorul rapid, în minutul 4, prin Thiam, servit excelent de Cisotti. Apoi, gazdele au profitat de o eroare defensivă, iar Chițu a egalat (’25).
În debutul reprizei secunde, Stancu i-a oferit o nouă pasă decisivă lui Chițu pentru 2-1.
FCSB a reacționat prin Miculescu, care a înscris superb cu capul, iar apoi Bîrligea a marcat, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Atacantul a fost eliminat pentru proteste.
Finalul a fost incendiar: Stancu a făcut 3-2 pentru gazde (’87), dar în prelungiri Politic a salvat un punct pentru FCSB.
Campioana rămâne sub UTA în clasament, iar Hermannstadt continuă pe un loc direct retrogradabil.
Marcatori: Chițu 26, 55, Stancu 87 / Thiam 4, Miculescu 33, Politic 90+3
Cartonaș roșu: Bîrligea 81
Clasament SuperLiga după 16 etape

Etapa următoare:
Vineri, 21 noiembrie 2025
ora 17:30 Csikszereda – Unirea Slobozia
ora 20:30 FC Argeș – Universitatea Craiova
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025
ora 15:00 UTA Arad – FC Universitatea Cluj
ora 20:30 FCSB – FC Petrolul
Duminică, 23 noiembrie 2025
ora 17:30 Oțelul Galați – Farul Constanța
ora 20:30 CFR 1907 Cluj -FC Rapid
Luni, 24 noiembrie 2025
ora 17:30 Metaloglobus – AFC Hermannstadt
ora 20:30 FC Botosani – Dinamo București
foto: Rapid București





