Actualitate

Acțiuni intense ale Poliției Brăila pentru siguranța publică: sancțiuni, dosare penale și șoferi opriți în trafic

Inspectoratul de Poliție Județean Brăila își menține ca priorități asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și reducerea faptelor antisociale. Polițiștii acționează zilnic în teren, pe toate liniile de activitate, pentru a descuraja comportamentele infracționale și a combate fenomenele cu impact stradal.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate 14 acțiuni dedicate prevenirii violenței, gestionării situațiilor de risc și combaterii consumului de droguri. Au fost gestionate 38 de evenimente, dintre care 32 au fost sesizate prin apel la 112, iar în urma neregulilor constatate s-au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 47.000 de lei.

Controale rutiere și măsuri ferme pentru prevenirea accidentelor

Pe segmentul rutier, polițiștii au intensificat verificările privind principalele cauze generatoare de accidente grave: abateri ale bicicliștilor și conducătorilor de atelaje hipo, depășiri neregulamentare, viteza excesivă, dar și conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor. Ca urmare, au fost reținute 10 permise de conducere, inclusiv pentru conducere sub influența alcoolului, și un certificat de înmatriculare.

Șofer cu permis suspendat, depistat în trafic

În cadrul acțiunilor de control, pe 26 noiembrie, în jurul orei 17:00, polițiștii de la Biroul Ordine Publică au oprit pe Șoseaua Națională Veche un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani din Brăila. În urma verificărilor, s-a constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat pentru 90 de zile. A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Urmărire în trafic și alcoolemie ridicată

Tot pe 26 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier au semnalizat oprirea unui autoturism care se deplasa sinuos pe Șoseaua Buzăului. Șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor și a fost urmărit pe DN2B, oprind în final pe un drum forestier.

Conducătorul auto, un bărbat de 45 de ani din Lacu-Sărat, nu deținea permis pentru nicio categorie. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind conducerea fără permis și conducerea sub influența alcoolului.

Articole similare

Back to top button