
Jandarmeria Brăila asigură măsuri de ordine la pelerinajul de Sfântul Nicolae
Astăzi, 4 decembrie, debutează tradiționalul pelerinaj dedicat sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, urmat de o serie de manifestări religioase la care sunt așteptați numeroși credincioși. În perioada 4–6 decembrie, Jandarmeria Brăila va asigura măsurile de ordine și siguranță publică în zona lăcașurilor de cult și pe traseele de deplasare ale pelerinilor.
Efectivele de jandarmi vor acționa pentru prevenirea incidentelor, menținerea climatului de liniște și pentru sprijinirea participanților. Totodată, aceștia vor gestiona fluxurile de persoane, vor sprijini organizatorii și vor facilita accesul credincioșilor în zonele stabilite.
„Recomandăm participanților să respecte indicațiile jandarmilor pentru siguranța tuturor și pentru desfășurarea evenimentelor în condiții de bună organizare. Respectarea instrucțiunilor ajută la fluidizarea traficului, protejarea persoanelor vulnerabile și intervenția rapidă în situații de urgență”, transmit reprezentanții Jandarmeriei Brăila.
Întrucât sunt așteptate perioade mai lungi de așteptare, participanților le este recomandat să poarte îmbrăcăminte groasă și încălțăminte comodă. Persoanele în vârstă sunt sfătuite să fie însoțite și să aibă la îndemână apă și medicamentele uzuale.
Jandarmii recomandă, de asemenea, păstrarea distanței în zonele aglomerate, atenție sporită acordată copiilor și persoanelor vulnerabile, precum și solicitarea sprijinului forțelor de ordine în cazul în care cineva se simte rău sau are nevoie de ajutor.
Mesajul Jandarmeriei Brăila: „Vom rămâne alături de comunitate, acționând ca de fiecare dată pentru ca aceste momente de tradiție și spiritualitate să se desfășoare în condiții optime de siguranță.”





