
Patinoarul din parcarea Mihai Eminescu – Mihail Sebastian se deschide astăzi, 9 decembrie, de la ora 17.00
Primii patinatori sunt așteptați astăzi, marți, 9 decembrie, începând cu ora 17.00, la patinoarul amenajat provizoriu în parcarea de la intersecția străzilor Mihai Eminescu și Mihail Sebastian. Deși gheața este deja utilizabilă, reprezentanții locației precizează că mai sunt necesare încă una-două zile pentru ca suprafața să ajungă la forma perfectă, aceasta fiind încă în proces de uniformizare prin instalația frigorifică.
Amenajarea patinoarului a fost întârziată de ploile din ultimele zile și de condițiile meteo nefavorabile, însă lucrările importante au fost finalizate, iar spațiul devine oficial funcțional începând din această seară. Detaliile rămase de pus la punct nu afectează accesul publicului.
Patinoarul va rămâne deschis până pe 11 ianuarie, însă firma gălățeană care l-a instalat se declară dispusă să prelungească perioada de funcționare, în cazul în care Primăria Brăila își va da acordul.
Tarife de acces
Acces pe gheață: 15 lei
Închiriere patine: 15 lei
Brăilenii sunt așteptați să se bucure de sezonul rece și de atmosfera de iarnă, chiar dacă gheața mai are puțin până la forma optimă. Patinoarul este, însă, pregătit să primească entuziaști de toate vârstele.





