
Activitate de prevenire a violenței asupra femeilor, organizată în Penitenciarul Brăila
La începutul lunii decembrie, în Penitenciarul Brăila a avut loc o acțiune dedicată Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, având ca obiectiv creșterea nivelului de conștientizare în rândul persoanelor private de libertate privind formele, cauzele și riscurile violenței împotriva femeilor.
Polițiștii brăileni, împreună cu specialiștii Compartimentului Reintegrare Socială din penitenciar, au purtat discuții cu cei 37 de deținuți participanți. În cadrul întâlnirii au fost prezentate tipurile de violență, consecințele asupra victimelor, cadrul legal aplicabil, procedurile privind ordinul de protecție, utilizarea brățării electronice, precum și exemple întâlnite în activitatea operativă.
Activitatea s-a desfășurat în contextul campaniilor județene derulate de IPJ Brăila pentru prevenirea violenței domestice, a agresiunilor sexuale și a violenței în cuplu – „Scuzele nu schimbă realitatea. Tăcerea o poate face să continue!”.
Potrivit comunicatului transmis de agentul principal Cosmin Nicoară, acțiunea a avut un impact semnificativ asupra participanților și contribuie la diseminarea informațiilor atât în rândul persoanelor private de libertate, cât și al familiilor acestora, în scopul prevenirii unor viitoare comportamente agresive.





