
ITM Brăila, controale ample în HORECA: zeci de firme verificate, amenzi de peste 46.000 de lei pentru muncă la negru și nereguli de securitate
Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila a desfășurat, în perioada 12–16 ianuarie, o amplă acțiune de control la angajatorii din domeniul HORECA, în cadrul Campaniei Naționale pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și pentru verificarea respectării normelor privind securitatea și sănătatea în muncă. Acțiunea a vizat unități care activează în domeniile hoteluri, alte facilități de cazare, restaurante și servicii de alimentație publică (COD CAEN 55 și 56).
Obiectivul principal al campaniei a fost creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor privind obligațiile legale în relațiile de muncă și protecția salariaților, dar și verificarea modului în care au fost respectate măsurile dispuse la controalele anterioare.
În perioada menționată, inspectorii ITM Brăila au efectuat 58 de controale la tot atâția angajatori, aplicând 57 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 46.500 de lei.
Potrivit inspectorului-șef al ITM Brăila, Liviu Arhire, în domeniul relațiilor de muncă au fost realizate 33 de controale, în urma cărora s-au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 37.500 de lei. În paralel, în domeniul securității și sănătății în muncă au avut loc 25 de controale, soldate cu 41 de sancțiuni, în cuantum de 9.000 de lei.
Printre principalele nereguli constatate se numără:
acordarea unui salariu net mai mare decât cel evidențiat oficial în statele de plată și declarațiile fiscale;
neevidențierea orelor de muncă prestate de salariați;
lipsa instruirii corespunzătoare în domeniul securității și sănătății în muncă, atât la angajare, cât și periodic;
neasigurarea semnalizării de securitate și sănătate la locul de muncă;
truse de prim ajutor expirate sau incomplete.
Pentru toate neconformitățile constatate, inspectorii au dispus măsuri obligatorii cu termene clare de remediere. Nerespectarea acestora poate atrage sancțiuni suplimentare, cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei, conform Legii nr. 108/1999 privind organizarea și funcționarea Inspecției Muncii.
Reprezentanții ITM Brăila subliniază că scopul acestor acțiuni nu este doar sancționarea, ci mai ales prevenția, prin responsabilizarea angajatorilor și protejarea drepturilor angajaților, în special în sectoarele cu risc crescut de muncă nedeclarată și condiții de muncă neconforme.





