Reforma „sprijinului” pentru persoanele cu handicap: de la autonomie financiară la control administrativ
Eliminarea decontării directe a carburantului pentru persoanele cu dizabilități și înlocuirea acesteia cu carduri valorice electronice marchează o schimbare de paradigmă în politica socială românească. Sub pretextul modernizării și eficientizării sistemului, statul transferă sprijinul din zona autonomiei individuale în zona controlului administrativ.
Decontarea directă oferea flexibilitate, adaptabilitate și libertate de decizie. Noul sistem introduce condiționări, reguli stricte de utilizare și limitări funcționale care transformă beneficiarul din titular de drept într-un utilizator dependent de un mecanism birocratic.
Mobilitatea este un drept esențial pentru persoanele cu handicap, nu un beneficiu opțional. Orice limitare a acestui drept are efecte directe asupra accesului la servicii medicale, integrare profesională, educație și participare socială. În acest context, măsura nu poate fi interpretată ca una neutră administrativ, ci ca o decizie cu impact structural asupra calității vieții.
Implementarea acestei schimbări fără consultare publică reală indică un model decizional centrat pe economie bugetară, nu pe nevoile sociale. Digitalizarea devine un instrument de control, nu de sprijin.
Această politică riscă să creeze un precedent periculos: transformarea drepturilor sociale în facilități condiționate, gestionate tehnocratic, în care beneficiarul nu mai este subiect de drept, ci obiect al sistemului.
