Actualitate

Bilanț DSVSA Brăila: controale extinse, boli eradicate și siguranță alimentară consolidată în 2025

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brăila au prezentat bilanțul activității desfășurate în anul 2025, un an marcat de controale riguroase, acțiuni de prevenție și intervenții eficiente pentru protejarea sănătății animalelor și a consumatorilor. Prezenți constant pe șoselele județului, în piețe, abatoare și unități de procesare, inspectorii DSVSA au urmărit descurajarea comerțului ilegal cu animale și produse de origine animală, precum și respectarea strictă a normelor sanitar-veterinare.

Ca urmare a acțiunilor preventive și de control, județul Brăila nu a înregistrat cazuri de toxiinfecții alimentare cauzate de consumul de alimente alterate. Totodată, au fost prevenite și limitate răspândirea unor boli grave, precum Pesta Porcină Africană (PPA) și Leucoza Enzootică Bovină (LEB), iar focarele apărute au fost gestionate rapid și eliminate. În prezent, pe teritoriul județului Brăila nu mai sunt în vigoare restricții privind Pesta Porcină Africană la porcii domestici, ca urmare a miilor de controale efectuate pe parcursul anului.

Potrivit directorului DSVSA Brăila, dr. Costică Peltea, în domeniul sănătății și bunăstării animalelor au fost realizate, în 2025, un total de 2.027 de controale oficiale. În domeniul siguranței alimentelor de origine animală și nonanimală, activitatea a fost și mai intensă, fiind efectuate 4.146 de controale oficiale.

„În anul 2025 au fost gestionate trei focare de Pestă Porcină Africană la porci domestici, un focar de PPA la porci mistreți și 25 de focare de Leucoză Enzootică Bovină. În urma expertizării cărnii în abatoare, măcelării și carmangerii, au fost admise pentru consum 8.271,205 tone de carne. De asemenea, au fost examinate 1.203,99 tone de preparate din carne, 3.627 tone de carne separată mecanic, 848,207 tone de carne tocată și carne preparată, 603 tone de pește, 33.948.640 de ouă, 2.230,5 tone de produse din ouă și 15.529,671 tone de lapte materie primă”, a declarat dr. Costică Peltea.

Activitatea de control a fost susținută și de acțiuni comune cu Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, în special în perioada Sărbătorilor de iarnă. În urma verificărilor, inspectorii DSVSA au aplicat 187 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 988.200 de lei. Totodată, au fost emise 162 de avertismente, două ordonanțe de interzicere a activității, opt ordonanțe de suspendare a activității și 105 decizii de încetare a activității.

Pentru eliminarea riscurilor asupra sănătății publice, DSVSA Brăila a intervenit prompt în notificările transmise prin sistemele i-RASFF (Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje) și AAC (Asistență și Cooperare Administrativă). În total, au fost gestionate 86 de notificări, fiind retrase de la comercializare 8.062,24 kg de produse alimentare și 476 de ouă. De asemenea, în cursul anului 2025 au fost soluționate 72 de reclamații, 11 sesizări primite prin call-center și 15 solicitări formulate în baza Legii nr. 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public.

Un aspect important al activității din perioada premergătoare Sărbătorilor de Crăciun îl reprezintă efectuarea a aproape 500 de examene trichineloscopice, dintre care trei au fost pozitive pentru Trichinella spiralis. Animalele infestate proveneau din județele Galați, Tulcea și din localitatea Măxineni, județul Brăila.

Ultimul focar de Pestă Porcină Africană, depistat în luna noiembrie 2025 într-o gospodărie din comuna Vișani, a fost eradicat într-un interval scurt de timp. Cu toate acestea, inspectorii DSVSA Brăila anunță că vor continua controalele și în anul 2026, pentru prevenirea reapariției bolilor și menținerea unui nivel ridicat de siguranță sanitar-veterinară și alimentară în județ.

Articole similare

Back to top button