Sport

Universitatea Craiova a făcut spectacol cu U Cluj și a câștigat matematic titlul după un neverosimil 5-0

Universitatea Craiova a dominat fără drept de apel duelul decisiv cu U Cluj și a cucerit eventul, după o victorie categorică, scor 5-0, pe stadionul Stadionul Ion Oblemenco.

Partida care putea decide campioana SuperLigii a început cum nu se putea mai prost pentru clujeni, care sperau să salveze sezonul prin câștigarea titlului, după ce în urmă cu doar câteva zile pierduseră și finala Cupei României în fața oltenilor.

Gazdele au lovit încă din minutul 3, când David Matei a deschis scorul cu un șut precis la colțul lung, din interiorul careului, după o acțiune rapidă de atac.

Presiunea exercitată de formația din Bănie a continuat, iar în minutul 9 Al Hamlawi a profitat de o degajare lungă a portarului Popescu, a scăpat singur spre poartă și l-a învins fără emoții pe Lefter pentru 2-0.

Situația ardelenilor s-a complicat definitiv înainte de pauză. Mendy a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat, iar U Cluj a rămas în inferioritate numerică într-un moment crucial al confruntării.

Oltenii au continuat recitalul și după revenirea de la vestiare. La doar trei minute de la reluare, Assad a înscris pentru 3-0 cu o execuție spectaculoasă cu călcâiul, după o reluare ratată a lui Teles.

În minutul 60, Anzor Mekvabishvili a profitat de o pasă greșită a defensivei clujene și a majorat diferența cu un șut excelent la colțul lung, fără speranțe pentru Lefter.

Echipa pregătită de Coelho a controlat total partida și a oferit unul dintre cele mai bune jocuri ale sezonului, în timp ce ardelenii au avut o prestație de uitat.

Scorul final a fost stabilit de Luca Băsceanu, intrat pe teren în repriza secundă în locul lui David Matei. Tânărul jucător și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor și a închis tabela la un incredibil 5-0.

Cu o singură etapă rămasă de disputat și un avans de patru puncte în clasament, Universitatea Craiova a devenit matematic noua campioană a SuperLigii și a primit trofeul de campioană chiar la finalul partidei de pe „Ion Oblemenco”.

Universitatea Craiova: L. Popescu – Romanchuk, Ad. Rus, Screciu (Mogoş 78) – Carlos Mora (Samuel Teles 46), Cicâldău, Mekvabishvili (T. Băluţă 65), Bancu – D. Matei (Băsceanu 70), Al Hamlawi (Nsimba 65), Baiaram. Antrenor: Filipe Coelho

U Cluj: Lefter – Mikanovic, I. Cristea, Coubiş, Chipciu – Codrea (Drammeh 46), Bic (G. Simion 62) – Stanojev (Miguel Silva 62), Nistor (Macalou 46), O. Mendy – Lukic (A. Trică 76). Antrenor: Cristiano Bergodi

Cartonaş roşu: Oucasse Mendy 42 (U Cluj)

Arbitri: Marcel Bârsan – Valentin Avram, Imre Bucsi

Arbitri VAR: Cătălin Popa – Vasile Marinescu

sursă foto: captură video

Articole similare

Back to top button