Național

Sondaj INSCOP: PNL-ul lui Ilie Bolojan urcă spectaculos și depășește PSD

Un nou sondaj realizat de INSCOP Research arată schimbări importante pe scena politică, cu o creștere accelerată a Partidul Național Liberal condus de Ilie Bolojan și o scădere semnificativă pentru Partidul Social Democrat. În același timp, Alianța pentru Unirea Românilor își păstrează poziția de lider în intențiile de vot pentru alegerile parlamentare.

Potrivit datelor INSCOP, AUR este creditat cu 38,2% din opțiunile electorale, în ușoară creștere față de luna aprilie, când partidul avea 37%.

Marea surpriză a sondajului este ascensiunea PNL, care ajunge la 20,3% și urcă pe locul al doilea în clasament. Liberalii cresc puternic comparativ cu aprilie, când erau cotați la doar 15,5%, reușind astfel să depășească PSD.

În schimb, social-democrații înregistrează o scădere importantă și ajung la 17,5%, după ce în luna precedentă aveau 20,1%. Astfel, PSD cade pe poziția a treia în preferințele electoratului.

Și Uniunea Salvați România pierde teren în sondajul INSCOP, partidul fiind cotat la 10%, față de 12,7% în aprilie.

La limita pragului electoral se află Uniunea Democrată Maghiară din România, care ar obține 5% din voturi. Formațiunea înregistrează o ușoară creștere față de lunile precedente, însă rămâne într-o zonă fragilă în ceea ce privește accesul în Parlament.

Sub pragul electoral se află SOS România, creditată cu 2,9%, formațiunea SENS cu 2,5% și POT cu 1,9%.

Sondajul INSCOP vine însă în contrast cu cel mai recent studiu realizat de CURS, care indică o ușoară revenire a PSD la 24%, în timp ce PNL ar avea 20%, iar AUR s-ar menține pe primul loc cu 32%.

Datele publicate de INSCOP sunt raportate la respondenții care și-au exprimat preferința pentru un partid, indiferent dacă declară sau nu că vor merge sigur la vot.

Articole similare

Back to top button