
România învinsă de Germania la Campionatul Mondial feminin de handbal
Echipa națională feminină de handbal a României, participantă la Campionatul Mondial, a ratat, în proporție de 99%, calificarea în sferturile de finală.
În primul meci din faza grupelor principale, România a fost învinsă de Germania, cu 24-22, deși la pauză a condus cu 12-9 și ne-a creat speranțe. Repriza secundă a fost și ea bună la început, tricolorele ajungând la 15-12.
De acolo, inexplicabil, s-a rupt filmul și Germania a jucat aproape de una singură. Practic, scenariul de la meciul cu Danemarca s-a repetat, numai că acum nu a mai fost o diferență atât de mare, 13 goluri, de scor.
Intrarea în teren a Cristinei Neagu, vedeta echipei, pentru prima dată la acest turneu, nu a ajutat foarte mult echipa, iar Crina Pintea, pivot de talie mondială, a sfârșit descalificată cu cartonaș roșu. Scorul final al partidei, 24-22, poate induce în eroare. Nu a fost, de fapt, un meci strâns, nemțoaicele, cu Meike Schmelzer de la HC Dunărea Brăila în lot, dominând destul de clar a doua parte a meciului. De la 15-12 pentru fetele noastre, din minutul 36 a urmat efectiv o pasă extrem de proastă, timp de șapte minute tricolorele negăsind drumul spre poarta adversă. Astfel, Germania a ajuns pe final de meci lejer, cu avantaj insurmontabil, golurile Biancăi Bazaliu strângând numai diferența pe tabela de marcaj.
Astfel, tricolorele și-au luat adio de la o prezență la turneul preolimpic, devenită iluzorie și reductibilă la teorie.
Andreea Popa a jucat în nota echipei, cu sinusoide în acest meci, fără să marcheze vreun gol. Nici Meike Schmelzer, pentru Germania, nu s-a regăsit pe lista marcatoarelor. Nicoleta Balog nu a fost convocată pentru acest meci.
Pentru fetele noastre urmează meciurile cu Japonia și Polonia.





