
A început recepția Podului de peste Dunăre de la Brăila, după 2 ani de la inaugurare
Procedura de recepție a lucrărilor la Podul peste Dunăre de la Brăila a început luni, 23 iunie, la aproape doi ani de la inaugurarea oficială a obiectivului.
Decizia vine la câteva zile după ce Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a câștigat definitiv procesul împotriva antreprenorului italian WeBuild, responsabil pentru întârzierile majore în finalizarea proiectului. Compania va trebui să achite penalități în valoare de peste 80 de milioane de lei.
Potrivit secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, în urma deciziei Comisiei de Recepție, până la sfârșitul acestei săptămâni se va putea circula inclusiv pe drumurile de legătură de pe ambele maluri ale Dunării.
Astăzi a început procedura de Recepție la Terminarea Lucrărilor la Podul peste Dunăre, de la Brăila-Tulcea, acestea vor dura câteva zile iar, in urma deciziei comisiei de Recepție, la sfârșitul aceste săptămâni se va putea circula, inclusiv pe drumurile de legătură, pe ambele maluri ale Dunării. Irinel Scrioșteanu