
Sanatate
A început sezonul virozelor
Toamna și-a intrat serios în drepturi, iar cadrele medicale susțin că deja a început sezonul virozelor, mai ales că acest anotimp este cel în care se reiau și cursurile. Cei mai sensibili la afecțiunile de sezon sunt vârstnicii și copiii, care de regulă au un sistem imunitar mai puțin puternic.
Pe această cale, medicii ne recomandă evitarea aglomerațiilor în această perioadă, dar și cure de vitamina C și D, dar nu trebuie neglijată nici vaccinarea antigripală și antipneumococică. De asemenea, atât cadrele medicale, cât și cele didactice, le sugerează părinților că ar fi indicat
să nu-și trimită copiii în colectivitate atunci când sunt bolnavi. Se previne astfel și răspândirea virusurilor, dar este accelerată și vindecarea





