
Pe final de lună iunie, la Costinești, a avut loc Competiția Sportivă Națională de BabyBaschet, la care au participat copii născuți în anul 2014 și mai mici. Potrivit organizatorilor, s-au înscris 23 de echipe de fete și 94 de echipe de băieți, printre acestea aflându-se și ACS Cuza Pirates Brăila, cu un lot de 14 jucători.
Lotul brăilean a fost repartizat în Grupa F, iar aici i s-au alăturat echipe de la ASBC Alpha București, CS Perform Mediaș, CS 5 Star Brașov, ACS U-BT Cluj Napoca – negru, ACS BC Lions Craiova, CS Fly OC Constanța, ABC Rising Stars Popești-Leordeni Galben, ACS Dan Dacian București Mov și Solaris Sporting Club Ploiești. Echipa brăileană a avut un parcurs foarte bun și a obținut 4 victorii din 9 meciuri: 26-6 cu Popești-Leordeni, 43-4 cu Dan Dacian Mov, 36-16 cu Fly Constanța și 17-15 cu Solaris Ploiești.
De remarcat faptul că la această competiție s-au mai aflat încă doi brăileni, Ștefan Munteanu și Mircea Balcan, ambii jucători la echipele de juniori ale ACS Cuza Pirates Brăila, care au arbitrat mai multe meciuri.
Fiecare jucător participant la această competiție a primit câte un tricou, o medalie și o diplomă din partea organizatorilor, iar fiecare echipă participantă a primit câte trei mingi de baschet.